Alimentarea cu gaze naturale din productia interna nu mai este valabila

Masura a fost luata în mai 2009 si a expirat la 31 octombrie 2010

Dupa cum se stie, producatorii din industria chimica, dar si unele companii din
domeniul energetic, au beneficiat pâna la 31 octombrie a.c. de gaze naturale doar din productia interna, ceea ce înseamna costuri mult mai mici fata de factura la gaz platita de populatie si semnificativ mai mici fata de orice alt consumator eligibil din România. Masura a fost luata în mai 2009 si a expirat la 31 octombrie 2010.
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a propus Guvernului României sa nu mai prelungeasca acest termen. Principalul motiv al acestei propuneri îl constituie cresterea ponderii importului în cosul de gaze naturale destinat celorlalti consumatori, în special consumatorilor casnici. Acest lucru s-ar traduce prin majorarea preturilor de furnizare reglementata a gazelor naturale, vizând în special populatia.
Cu alte cuvinte, daca ar continua livrarea catre unii agenti economici de gaze naturale doar din productia interna, ar trebui ca pretul la gaze naturale sa creasca semnificativ atât pentru populatie, cât si pentru orice alt consumator eligibil.
Precizam ca, între efectele negative pe care aceasta masura le-a produs, se numara majorarea componentei de import pe piata reglementata, ceea ce a condus la solicitarea furnizorilor de a majora preturile pentru consumatorii vizati,
precum si aparitia unor dificultati în realizarea programului de înmagazinare pe componenta de gaze naturale din productia interna, fiind necesara suplinirea
acestor cantitati cu gaze naturale din import, la costuri substantial mai mari. Începând cu 2002, producatorii interni de îngrasaminte chimice au beneficiat de
reduceri comerciale din partea Romgaz, înregistrând importante restante la plata gazelor naturale furnizate, astfel încât, la aceasta data, datoria reesalonata la plata atinge un nivel de 531 milioane lei, ceea ce reprezinta echivalentul consumului de gaz pe 6 luni pentru aceasta categorie de consumatori.

Sursa: MECMA



03.11.2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *