Basescu a fost in vizita oficiala in Slovenia

Vizita oficiala în Republica Slovenia a presedintelui României, Traian Basescu

Presedintele României, Traian Basescu, a efectuat miercuri, 03 noiembrie a.c., o vizita oficiala în Republica Slovenia, la invitatia omologului sau, Danilo Türk. Cu ocazia vizitei, seful statului român a avut convorbiri oficiale cu presedintele Republicii Slovenia, Danilo Türk, precum si întrevederi cu presedintele Adunarii Nationale, Pavel Gantar si cu primarul Ljubljanei, Zoran Jankovic.
Cei doi sefi de stat au salutat nivelul foarte bun al relatilor bilaterale, premisa pentru intensificarea si pe mai departe a dialogului pe temele de interes comun de pe agenda europeana, euroatlantica si internationala. Au subliniat vointa ambelor parti pentru consolidarea schimburilor comerciale si identificarea de noi oportunitati economice.
Agenda europeana a ocupat un loc important în cadrul convorbirilor. Au avut loc discutii despre masurile adoptate de UE si de statele membre pentru depasirea crizei economice si financiare, despre rezultatele Consiliului European de toamna (28-29 octombrie a.c.), dar si despre Serviciul European de Actiune Externa.
Presedintele Basescu l-a informat pe presedintele Türk despre determinarea României de a depune toate eforturile pentru a adera la Spatiul Schengen conform calendarului stabilit, în martie 2011, aratând ca o legatura de orice natura între procesul de aderare la Spatiul Schengen si chestiuni conexe, precum problematica roma, depaseste criteriile tehnice stabilite pentru acest proces. Acelasi lucru este valabil si pentru Mecanismul de Cooperare si Verificare. În acest context presedintele sloven a exprimat sustinerea autoritatilor de la Ljubljana pentru integrarea cât mai rapida a României în Spatiul Schengen.
În discutiile privind incluziunea sociala a comunitatii rome, Presedintele României a subliniat faptul ca situatia romilor, inclusiv situatia speciala al romilor nomazi, necesita o abordare europeana, complementara eforturilor nationale ale tarilor de origine si tarilor de destinatie, cu implicarea responsabila a comunitatii rome în acest proces. Ambii presedinti au subliniat importanta respectarii libertatii de circulatie pentru toti cetatenii europeni.
Cei doi sefi de stat au discutat despre viitorul european al statelor din Balcanii de Vest si din Estul Europei. Atât România, cât si Slovenia au un interes comun în regiune – asigurarea unui mediu stabil, sigur si prosper în Balcanii de Vest si în vecinatatea estica.
Presedintii român si sloven au reafirmat sustinerea celor doua tari pentru aprofundarea relatiei dintre UE si Serbia, Bosnia si Hertegovina, Albania, Croatia, Muntenegru si Macedonia, cu respectarea criteriilor de aderare. Au fost trecute în revista principalele teme aflate pe agenda internationala, cele doua parti prezentând viziuni similare fata de evolutia discutiilor interaliate pe tema noului concept strategic al NATO.
În cadrul întrevederii cu presedintele Adunarii Nationale, Pavel Gantar, ambii interlocutori au subliniat faptul ca actiunea parlamentara capata o relevanta tot mai mare la nivel european, în special dupa intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Programul vizitei a cuprins, de asemenea, si vizitarea Mausoleului dedicat eroilor cazuti în Primul Razboi Mondial, aflat în Cimitirul Zale din Ljubljana, unde sunt înhumate si ramasitele a 80 soldati din Armata Româna. Au fost prezenti si membri ai comunitatii românesti din Slovenia.

Sursa: Presedintia Romaniei



04.11.2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *