Mita de criza: 5 litri de palinca

A încercat sa mituiasca un politist de frontiera

În urma denuntului formulat de un politist de frontiera din cadrul I.J.P.F. Suceava, ofiterii Directiei Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Suceava, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Suceava, au prins în flagrant un cetatean român, B. Dumitru, care a încercat sa ofere suma de 1.000 lei si 5 litri de palinca politistului de frontiera, pentru a nu fi luate masurile legale împotriva sa si a prietenului sau. La data de 6 noiembrie 2010, orele 22.00, pe raza localitatii Cârlibaba, judetul Suceava, un echipaj al politiei de frontiera din cadrul Sectorului P.F.Izvoarele Sucevei l-a oprit în trafic pe F. Paul, care conducea un autocamion marca MAN. Fiindu-i solicitat sa prezinte documentele, conducatorul auto a declarat ca nu le are asupra sa, iar camionul apartine unei societati comerciale, cursa fiind efectuata la solicitarea patronului acesteia.

În urma verificarilor efectuate de politistii de frontiera a rezultat ca numarul de înmatriculare al autocamionului a apartinut unui alt autocamion, marca DAC, radiat din circulatie la data de 27.05.2003. De asemenea, a mai rezultat si faptul ca F. Paul nu poseda permis de conducere.
Fata de F. Paul politistii de frontiera au întocmit lucrare penala pentru savârsirea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de înmatriculare si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere. La rândul sau, B. Dumitru, fiul administratorului societatii comerciale de care apartinea autocamionul, este cercetat pentru savârsirea infractiunii de încredintare cu stiinta a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice de catre o persoana care nu poseda permis de conducere.
Duminica, 7 noiembrie a.c., politistul de frontiera din cadrul S.P.F. Izvoarele Sucevei a fost contactat de catre B. Dumitru care i-a propus ca, în schimbul unei sume de bani si a 5 litri de palinca, sa nu dea curs cercetarilor în lucrarea penala respectiva.
Politistul de frontiera a refuzat, i-a adus la cunostinta ca fapta sa constituie infractiune si apoi a raportat situatia sefului sau, care a sesizat Directia Generala Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Suceava. Imediat a fost sesizat Parchetul de pe lânga Tribunalul Suceava, fiind înregistrat dosarul penal.

Ieri, 8 noiembrie a.c., în jurul orelor 18.00, la sediul S.P.F. Izvoarele Sucevei s-a prezentat B. Dumitru care i-a solicitat din nou agentului de politie sa nu dea curs cercetarilor în lucrarea penala.
În aceste împrejurari, B. Dumitru a scos o suma de bani pe care o avea asupra sa si a oferit-o politistului de frontiera pentru a distruge actele premergatoare întocmite, spunându-i totodata ca cei 5 litri de palinca se afla în masina cu care a venit.
Flagrantul a fost realizat de o echipa formata dintr-un procuror din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Suceava si ofiteri din cadrul D.G.A. – Serviciul Judetean Suceava, ocazie cu care a fost ridicata suma de 1.000 lei oferita drept mita si doua sticle de 2,5 litri cu palinca, aflate pe bancheta din spate a autoturismului marca Volkswagen Golf, care apartinea prietenei lui B. Dumitru.

Procurorul de caz a dispus cercetarea autorului în stare de libertate pentru comiterea infractiunii de dare de mita, prev. si ped. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7, alin. 2 din legea nr. 78/2000.
Cercetarile sunt continuate de lucratorii D.G.A. – S.J.A. Suceava în vederea stabilirii întregii activitati infractionale si a tuturor participantilor, în baza delegarii unitatii de Parchet.


Sursa: MAI
; //–>

10.11.2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *