Inspectoratul General de Aviatie al Ministerului Administratiei si Internelor are site

Lansare site Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.

Inspectoratul General de Aviatie al Ministerului Administratiei si Internelor lanseaza, astazi, 15 noiembrie, pagina web proprie, la adresa www.aviatie.mai.gov.ro.
Pagina contine informatii de prezentare a Inspectoratului si a structurilor subordonate care includ un scurt istoric, atributiile specifice si misiunile desfasurate, aeronavele din dotare, structura organizatorica, precum si informatii de interes public.
De asemenea, pagina pune la dispozitie si un centru media care cuprinde o arhiva a comunicatelor de presa privind activitatea institutiei si o galerie foto-video.
* * *
Inspectoratul General de Aviatie al Ministerului Administratiei si Internelor (I.G.Av.) este structura componenta a Departamentului de Ordine si Siguranta Publica al M.A.I., specializata în executarea misiunilor de zbor, operative sau cu caracter umanitar, independent sau în cooperare, în sprijinul structurilor Ministerului Administratiei si Internelor sau al comunitatii.
Prima structura de sprijin aerian a Ministerului de Interne a fost înfiintata în anul 1947, purtând denumirea „Flotila Aerotransport a Ministerului Afacerilor Interne”, cu sediul pe aerodromul Dudesti-Cioplea. Continuator al acesteia, Inspectoratul General de Aviatie a cunoscut o evolutie continua pe parcursul anilor, având mai multe forme de organizare si denumiri.
La data de 01.05.2008, prin Ordin al Ministrului Administratiei si Internelor, a fost înfiintat Inspectoratul de Aviatie si cele patru unitati speciale de aviatie subordonate acestuia, la Bucuresti, Cluj Napoca, Iasi si Tulcea. Denumirea actuala a primit-o la data de 17.11.2008, odata cu reorganizarea Inspectoratului de Aviatie prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 152/2008 pentru modificarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor.


Sursa: Ministerul Administratiei si Internelor

16.11.2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *