– Ministrul Administratiei si Internelor, Traian IGAS, s-a intalnit, astazi, 17 decembrie a.c., la sediul M.A.I., cu sportivi ai Clubului „Dinamo” care au obtinut rezultate deosebite in competitiile europene si mondiale.
– Ministrul Administratiei si Internelor, Traian IGAS, s-a intalnit astazi, 15 decembrie a.c., la sediul MAI, cu reprezentantii Asociatiei Veteranilor de Razboi din Ministerul Administratiei si Internelor in cadrul unei festivitati la care au participat studenti ai Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, precum si sefii structurilor subordonate din minister.
– Peste 35.000 de tigarete confiscate si doi suspecti retinuti
– Peste 145 de persoane suspectate de infractiuni, depistate
– 700 de kilograme de carne, ridicate in vederea distrugerii
– Peste 550.000 de petarde depistate de politisti ( www.mai.gov.ro )
Stiri de ultima ora Parchetul General
– Procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică au dispus la data de 14.12.2010, reţinerea inculpatului ZĂgrean SIMION sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, fiind totodată prezentat magistraţilor Tribunalului Bucureşti care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru 29 de zile. Totodată, la data de 14.12.2010, a fost prezentată aceleiaşi instanţe, inculpata URÎTE ANCA CRISTINA ( www.mpublic.ro )
Stiri de ultima ora DNA
– Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpata VASILE ILEANA, recidivistă, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele: În perioada mai 2009 – mai 2010, inculpata Vasile Ileana a pretins, la diferite intervale de timp, de la patru persoane denunţătoare, suma totală de 37.000 euro şi 500 lei din care a primit 28.500 euro şi 10.500 lei, lăsându-le de înţeles acestora că ar cunoaşte funcţionari din cadrul Primăriilor Sectoarelor 1 şi 6 Bucureşti
– Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: BĂICULESCU VASILE, în stare de arest preventiv, primar al comunei Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată şi
– instigare la infracţiunea de dare de mită,
PENEOAŞU MARCEL, în stare de arest preventiv, administrator la SC TRALMA SRL Corod, jud. Galaţi, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– complicitate la infracţiunea de luare de mită şi
– dare de mită,
IAMANDI-RĂIANU MARIUS, administrator la SC MOBILZONE SRL Bârlad, jud. Vaslui, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită, în formă continuată,
PLEŞCAN IULIANA, secretar la Primăria Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.
Stiri de ultima ora DIICOT
– Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti au efectuat, la data de 14 decembrie 2010, 42 de percheziţii domiciliare, din care 31 în jud. Constanţa, 4 în jud. Neamţ, 3 în jud. Braşov, 1 în jud. Olt, 1 în jud. Maramureş, 1 în jud. Cluj şi 1 în jud. Dolj, ocazie cu care au fost ridicate calculatoare şi dispozitive de stocare a datelor informatice.
– Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 36 de persoane, cetăţeni români, moldoveni şi ucraineni, specializat în contrabanda cu produse accizabile cu tutun prin eludarea taxelor datorate bugetului de stat.
– Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reţinerea a 4 inculpaţi, membri ai unui grup infracţional organizat, din care făcea parte şi un agent de poliţie, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi. ( www.diicot.ro )
Stiri de ultima ora DRPCIV
– In data de 13.12.2010 s-au postat statisticile referitoare la evolutia parcului auto,inmatriculari noi, in luna NOIEMBRIE 2010, in sectiunea STATISTICI DRPCIV. ( www.drpciv.ro )
Stiri de ultima ora Politia de Frontiera
– Politistii de frontiera se pregatesc pentru afluxul de calatori din punctele de trecere a frontierei, generat de apropierea sarbatorilor de iarna.
Cele mai tranzitate frontiere vor fi cele aflate la granita cu Ungaria si Serbia , fapt pentru care, la nivelul Politiei de Frontiera Romane, au fost dispuse o serie de masuri, menite sa fluidizeze traficul si sa reduca timpii de asteptare. ( www.politiadefrontiera.ro )
; /* 250×250, creat 12.09.2010 */ google_ad_slot = „0480450081”; google_ad_width = 250; google_ad_height = 250; //–>