Companii de stat ce vor fi restructurate in 2011
De asemenea, prin reformarea şi restructurarea companiilor de stat, vom da un sprijin substanţial şi mediului de afaceri, mediului privat, care uneori este blocat sau împiedicat de funcţionarea necorespunzătoare a companiilor de stat. Din această perspectivă, până la sfârşitul lunii iulie 2011, vom face o analiză a fiecărei companii de stat, urmând ca fiecare companie să fie clasificată în una din următoarele categorii: întreprindere sau companie de stat care îşi va continua activitatea, eventual va fi restructurată, companie care va fi privatizată sau companie care va fi lichidată. Se va analiza pas cu pas, punct cu punct, companie cu companie, până la finele lunii iulie 2011, după care se va şti foarte clar ce se va întâmpla cu fiecare: fie păstrare eventual restructurare, fie privatizare, fie lichidare, acolo unde nu există niciun fel de şansă de redresare sau de performanţă.
Evident, aşa cum am spus, nu avem în vedere privatizarea CEC, după cum nu avem în vedere vânzarea pachetului majoritar la Hidroelectrica, Romgaz sau Transgaz.
Acestea sunt companii strategice ale statului şi care vor rămâne ca atare. Avem în vedere alte companii care aduc pierderi de bugetul de stat prin faptul că nu sunt exploatate în maniera economiei de piaţă. De asemenea, vom îmbunătăţi managementul acestor companii de stat, vom introduce obligativitatea controalelor de audit externe, independente, periodice la aceste companii şi se va transfera controlul financiar al companiilor de stat de la ministerele de resort la MFP, pentru un control riguros şi pentru un management eficient al acestor companii de stat. În domeniul energiei: până la finele anului 2011, pe parcursul anului 2011, se vor întreprinde următoarele măsuri: 1. Până în luna septembrie, se va stabili un calendar de eliminare a preţurilor reglementate le energia electrică şi gaze. Acest calendar se va implementa în perioada 2013-2015. Deci, până în luna septembrie, se va face această analiză, se va stabili un calendar, dar implementarea va viza perioada 2013-2015. De asemenea, până la finele anului 2011 se vor defini, de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, consumatorii vulnerabili, în concordanţă cu legislaţia europeană şi crearea de mecanisme de protecţie a acestora, în perspectiva măsurilor care se vor lua în perioada 2013-2015. Acest calendar va fi prezentat odată ce el va fi finalizat. Termenul va fi luna septembrie. De asemenea, se vor continua procesele începute încă de anul trecut, care vizează vânzarea unor pachete minoritare, la companii precum Petrom, Transgaz, Transelectrica, proceduri deja începute încă de anul trecut, pe baza Memorandumului adoptat în Guvern. Repet, vânzarea unor pachete minoritare.