Studentii romani vor protesta pe seama Legii Educatiei

Legea Educatiei revolta studentii

Organizaţiile vor face, joi, un colet/pacheţel pentru Minister în care vor pune zacuscă, murături, slănină, salam şi tot ce vor considera ele de cuviinţă, cu scopul de a arăta Ministerului condiţia socială a studentului din România şi cum este să primeşti pachet cu mâncare de la mama, de la tata, lucru neexperimentat de acesta. Pachetul va fi trimis direct la Ministerul Educaţiei, iar vineri studenţii îşi vor anunţa venirea în Bucureşti.
Apoi, începând din 7 martie, studenţii vor protesta în faţă la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) pe termen nedeterminat.
Membrii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au semnalat de foarte mult timp o problemă majoră din noua Lege a Educaţiei şi anume lipsa celor 25 de procente în decizia modalităţii de desemnare a rectorului, precum şi în procesul de desemnare a acestuia indiferent de modalitatea de alegere, dar şi lipsa celor 25 la sută în Consiliul de administraţie al universităţilor, se arată într-un comunicat de vineri al Alianţei.
În săptămână 21 – 27 februarie, a avut loc informarea şi consultarea studenţilor cu privire la problemele semnalate, iar în săptămâna care urmează (28 februarie – 6 martie) vor avea loc proteste locale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *