Csibi Barna angajat al DGFP Harghita este cercetat de Comisia de Disciplină

ANAF anunţă că funcţionarul public Csibi Barna, angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Harghita, care a încălcat prevederi ale Legii nr. 7 din 18 februarie 2004, republicată, privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, este cercetat de Comisia de Disciplină a instituţiei, urmare a dispoziţiilor preşedintelui A.N.A.F.

Art. 3 lit. b), din Legea nr. 7/2004, republicată, privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, stabileşte că, printre principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici se numără şi prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcţiei publice. De asemenea, art. 7 din aceeaşi Lege nr. 7/2004, „Loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice” dispune: (1) Funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.

Totodată, domnul Sorin Blejnar, preşedintele A.N.A.F. a dispus detaşarea pentru 6 luni a funcţionarului public Csibi Barna la Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Abrud, judeţul Alba.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *