In prezent oamenii, in mare parte, doresc sa slabeasca pentru ca ritmul impus de activitatile cotidiene implica stres, munca si hrana pe fuga, tip fast food si gustari nesanatoase. Sportul nu reuseste sa isi faca loc in programul nostru zilnic iar, o data cu inaintarea in varsta, kilogramele in plus incep sa se transforme in tesuturi adipoase greu de inlaturand, deformandu-ne aspectul fizi, tonusul zilnic si imaginea de sine
In schimb, o femeie din Arizona, SUA, vrea să devină cea mai grasă femeie din lume, iar scopul ei este să ajungă să cântărească o tonă.
Susanne Eman, în vârstă de 32 de ani, cântăreşte în prezent 330 de kilograme, însă vrea să depăşească 730 şi consumă peste 20.000 de calorii pe zi.
Femeia, mamă a doi copii, vrea să atingă 360 de kilograme până la sfârşitul anului. Susanne a depăşit-o deja în greutate pe Donna Simpson din New Jersey, care cântăreşte 317 kilograme.
„Mi-ar plăcea să văd dacă este posibil ca un om să cântărească o tonă. Un deţinător anterior al recordului cântărea 730 de kilograme, deci trebuie să am mai mult de atât”, a declarat Susanne Eman.
Femeia, care merge la supermarket o dată pe lună împreună cu fiii ei, Gabriel, de 16 ani, şi Brendin, de 12 ani, a declarat că în ritmul actual de îngrăşare va ajunge la greutatea de o tonă la vârsta de 41 sau 42 de ani.
„Cu cât mă îngraş mai mult, cu atât mă simt mai bine. Mă simt mai încrezătoare şi sexy”, declară Susanne, care afirmă că de când a început să câştige în greutate atrage mai mulţi bărbaţi.
Femeia, care nu are loc de muncă din cauza greutăţii sale, spune că face exerciţii simple şi analize regulate pentru a se menţine sănătoasă.
În ciuda avertismentelor medicilor că acest stil de viaţă o poate ucide, Susanne este hotărâtă să bată recordul de greutate


