Functionarii sunt taxati pentru pauzele pentru tigari

Se intampla in Belgia

Un model de urmat si pentru functionarii din Romania? Funcţionarii din regiunea valonă (sudul Belgiei) trebuie să-şi înregistreze ieşirile la fumat, iar pauzele pentru ţigări vor fi scăzute din timpul de lucru, au decis şefii lor, declanşând nemulţumirea sindicatelor, care văd în această hotărâre o ‘vânătoare de fumători’.
‘Regula este ca, la ieşirea din clădire, să se treacă cartelele prin aparatul de pontaj’, a explicat purtătorul de cuvânt al administraţiei regionale valone, Hugo Poliart, confirmând astfel o informaţie publicată de cotidianul Le Soir.

Vremea Bucuresti                 
vremea, vremea inmh, vremea romania          anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite      horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,


Regula pontării ieşirilor la fumat se aplică celor circa 10.000 de funcţionari ai administraţiei regionale – din transporturi, mediu şi căi navigabile -, a spus el, adăugând că ea nu-i vizează în mod expres pe fumători, ci şi, de exemplu, ‘o persoană care iese să-şi cumpere un măr’.
Nu este o dispoziţie nouă, dar, ca urmare a unei cereri de clarificare formulate de şeful unui serviciu din cele 400 de unităţi ale administraţiei, conducerea a amintit existenţa unei circulare din 2009 care spune că toate ieşirile trebuie să fie înregistrate şi pauzele să fie scăzute din timpul de lucru, a precizat Poliart.
În Belgia, fumatul la locul de muncă este interzis din 2006. ‘Este o stigmatizare a fumătorilor. Nu cred că este cea mai bună metodă de luptă împotriva fumatului’, spune un oficial al sindicatului CSC, Xavier Lorent. ‘Oare mâine va fi vizat în acelaşi fel cineva care-şi ia o pauză de câteva minute pentru cafea sau care merge la toaletă?’, se întreabă el.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *