Peste 200 de cadre didactice pichetează miercuri de la ora 11.00 sediul Ministerului Educaţiei din Bucureşti, cerând 6% din PIB pentru educaţie şi demisia ministrului Daniel Funeriu.
Nemulţumiţi că protestele lor nu sunt ascultate de conducerea ministerului, dascălii au pregătit o surpriză, respectiv un manechin din plastic, pe care l-au prezentat drept ‘dascălul perfect’ în condiţiile actuale.
Promovarea turistica a Romaniei este facuta de reperele care atrag turistii, reperele promovate de institutiile publice dar si de turistii care isi impartasesc din pareri fie intre prietenii din viata reala fie in mediul virtual. Muzeul Naţional
Oamenii legii au identificat nn bărbat în comuna Tiha-Bârgăului, în timp ce transporta aproximativ 750 litri de băuturi spirtoase, fără respectarea prevederilor legale. Băutura a fost confiscată, iar autovehiculul, indisponibilizat.
2011 va fi un an prost pentru Romania fara o perioada de consens national pentru cel puţin trei domenii care sa fie respectata de toate partidele politice. Cristian Diaconescu a spus că toate ţările care au ieşit din criză au avut sprijin politic pe trei sau patru domenii, dând exemplul Germaniei. Dacă în perioada imediat următoare, indiferent de cine este la putere sau în opoziţie