Pentru anul 2012, oficial vom avea 11 zile libere, de pe urma sărbătorilor religioase şi legale, numai că 7 dintre ele pică în timpul săptămânii.
Deşi 1 Ianuarie va cădea într-o duminică în 2012, măcar beneficiem la începutul anului de un week-end de trei zile, 2 ianuarie fiind zi liberă.
Paştele în 2012 va pica pe 15 aprilie, deci 16 aprilie este ziua de luni în care putem sta acasă.
1 Mai va cădea într-o zi de marţi, deci liber.
Rusaliile au loc în a 50-a zi de la duminică Paştelui, fiind vorba de 3 iunie (duminică) şi ziua de luni care îi urmează.
Adormirea Maicii Domnului este sărbătoare legală, in 2012 15 august pică într-o miercuri.
În 2012, “pierdem” 1 Decembrie, deoarece va cădea într-o sâmbătă, în schimb Ajunul Crăciunului şi Crăciunul în sine se vor petrece la început de săptămână, în zilele de luni (24 Decembrie), respectiv marţi şi miercuri (25 – 26 Decembrie). De precizat că doar prima şi a doua zi de Crăciun sunt zile nelucrătoare acordate de Stat.
Pentru 2012, au fost propuse şi aprobate de Senat încă două zile de sărbătoare legală: 24 ianuarie, Ziua Unirii lui Al.I.Cuza şi mai recent, 30 noiembrie, Sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul României. În 2012, 24 ianuarie cade într-o zi de marţi, iar 30 noiembrie într-o vineri.

sursa: arcasu.ro