Euro s-a impus în ultimii zece ani în portofelele a milioane de europeni fără să reuşească însă să cucerească simpatia acestora şi nici a pieţelor financiare, care îi pun în prezent existenţa sub semnul întrebării.
Utilizată din 1999 pe pieţele financiare, moneda unică a fost lansată în 12 state europene la 1 ianuarie 2002, dată la care francii, mărcile germane şi alte monede şi-au încetat existenţa.
Nu numai oamenii simplii cauta sa faca bani ci si marile companii care apeleaza la orice tertipuri doar pentru a atrage atentia cliebntilor sai, de a-si vinde marfa. Facebook a introdus un nou program de promovare, prin care utilizatorii sunt motivaţi financiar să privească anumite reclame.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a transmis oamenilor de afaceri care conduc întreprinderi mici şi mijlocii că Guvernul va reduce fiscalitatea „atunci când se va putea” şi i-a asigurat că este interesat de activitatea IMM-urilor.
Si ANAF-ul da bani, nu doar ia. În luna decembrie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală si-a propus sa restituie contribuabililor suma totală de 943,18 milioane lei. Au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile