Ceea ce fac alte tari se rasfrange, vrand-nevrand, si asupra noastra. Embargoul pus Iranului in ceea ce priveste exportul de petrol poate sa aiba efecte secundare grave. Mai precis, o explozie a preturilor la carburanti.
Un nou pericol ne-ar putea paste buzunarele anul acesta. Specialistii spun ca romanii sunt pe cale sa se confrunte cu un nou val de scumpiri in ceea ce priveste carburantii.
România este atractivă pentru investitorii din Coreea de Sud, în condiţiile în care câteva companii puternice din industria grea şi IT sunt interesate de ţara noastră.
Guvernul a decis astazi ca plafonul garanţiilor care pot fi emise în cadrul programului „Prima Casă” sa fie suplimentat cu un miliard de lei, dintre care 300 de milioane de lei vor fi destinaţi achiziţiei locuinţelor construite de ANL.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut la Palatul Cotroceni, o conferinţă de presă pe tema Raportului Comisiei Europene privind justiţia din România. Îl consider, pe fond, un raport care face precieri corecte cu privire la realităţile tehnice în raport cu cele patru benchmark-uri pe care România şi le-a asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană.