Specialiştii au observat de multă vreme că volumul hipocampului scade la persoanele în vârstă – ceea ce explică tulburările de memorie – şi că accelerarea acestui fenomen este unul din simptomele maladiei Alzheimer. Acum cercetătorii pot să explice mecanismul care are loc.
Mutaţii genetice asociate cu reducerea volumului hipocampului au fost descoperite datorită unei colaborări internaţionale în care au fost implicaţi şi cercetători francezi, scrie săptămânalul Le Point în ediţia de luni.
Principalul suspect in cazul uciderii baschetbalistului de origine americana a ajuns pe mainile politistilor. Acesta s-a predat de buna voie luni dimineaţă Poliţiei din Giurgiu fiind reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore de procurori, sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri şi lovituri cauzatoare de moarte.
La 3 aprilie 2011, Jandarmeria Română aniversează 161 de ani de existenţă în slujba cetăţeanului. În acest sens, în perioada 30 martie – 3 aprilie a.c., sunt organizate, la nivel naţional, o serie de activităţi menite să promoveze imaginea de instituţie credibilă şi profesionistă de menţinere şi apărare a siguranţei cetăţeanului.
Bucurestencele au dat iama în salonul mobil, inventia a doi tineri. Unul dintre ei este ziarist somer si acum, reprofilat. Afacerea n-a început nici de doua luni si deja a avut zeci de comenzi