Legea 31/1990 actualizata 2010
ART. 1
(1) In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.
(2) Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane.
ART. 2
Societatile comerciale se vor constitui in una dintre urmatoarele forme: a) societate in nume colectiv; b) societate in comandita simpla; c) societate pe actiuni; d) societate in comandita pe actiuni si e) societate cu raspundere limitata.
ART. 3
(1) Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
(2) Asociatii in societatea in nume colectiv si asociatii comanditati in societatea in comandita simpla sau in comandita pe actiuni raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale. Creditorii societatii se vor indrepta mai intai impotriva acesteia pentru obligatiile ei si, numai daca societatea nu le plateste in termen de cel mult 15 zile de la data punerii in intarziere, se vor putea indrepta impotriva acestor asociati.
(3) Actionarii, asociatii comanditari, precum si asociatii in societatea cu raspundere limitata raspund numai pana la concurenta capitalului social subscris.
ART. 4
Societatea comerciala va avea cel putin doi asociati, in afara de cazul cand legea prevede altfel.
TITLUL II
Constituirea societatilor comerciale
CAP. I
Actul constitutiv al societatii
ART. 5
(1) Societatea in nume colectiv sau in comandita simpla se constituie prin contract de societate, iar societatea pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata se constituie prin contract de societate si statut.
(2) Societatea cu raspundere limitata se poate constitui si prin actul de vointa al unei singure persoane. In acest caz se intocmeste numai statutul.
(3) Contractul de societate si statutul pot fi incheiate sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv.
(4) Cand se incheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. In cuprinsul prezentei legi, denumirea act constitutiv desemneaza atat inscrisul unic, cat si contractul de societate si/sau statutul societatii.
(5) In cazurile in care contractul de societate si statutul constituie acte distincte, acesta din urma va cuprinde datele de identificare a asociatilor si clauze reglementand organizarea, functionarea si desfasurarea activitatii societatii.
(6) Actul constitutiv se incheie sub semnatura privata, se semneaza de toti asociatii sau, in caz de subscriptie publica, de fondatori. Forma autentica a actului constitutiv este obligatorie atunci cand:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un teren;
b) se constituie o societate in nume colectiv sau in comandita simpla;
c) societatea pe actiuni se constituie prin subscriptie publica.
(7) Actul constitutiv dobandeste data certa si prin depunerea la oficiul registrului comertului.
ART. 6
(1) Semnatarii actului constitutiv, precum si persoanele care au un rol determinant in constituirea societatii sunt considerati fondatori.
(2) Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru infractiunile prevazute de art. 143 – 145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sau pentru cele prevazute de prezenta lege, cu modificarile si completarile ulterioare.
