Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a participat marţi, 4 februarie 2014, la Bucureşti, la ceremonia de preluare a comenzii Universităţii Naţionale de Apărare şi a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central. Noul comandant (rector) al Universităţii Naţionale de Apărare este generalul de flotilă aeriană dr. Gabriel-Florin Moisescu, profesor universitar, fost comandant al Academiei Forţelor Aeriene de la Braşov. Prezent la ceremonie, ministrul Duşa a reiterat faptul că Universitatea Naţională de Apărare este o instituţie militară de elită, ale cărei standarde trebuie menţinute.
Totodată, ministrul apărării naţionale i-a urat succes noului comandant, asigurându-l de întreg sprijinul conducerii pentru ca activitatea universitară să se desfăşoare în continuare la cote maxime. Colonelul medic Florentina Ioniţă, şef secţie Gastroenterologie, a preluat, de astăzi, conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central. Cu această ocazie, ministrul apărării naţionale a asigurat noua conducere că programele de modernizare şi lista de priorităţi vor fi în continuare în atenţia sa, fiind convins că sistemul medical trece printr-o perioadă de dezvoltare şi îmbunătăţire a serviciilor medicale.