Legea 169/2013

Legea 169/2013 privind unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco publicata in Monitorul Oficial nr. 325 din 2013. CAP. I Dispozitii generale ART. 1 Prezenta lege stabileste unele masuri necesare pentru lucrarile de dezvoltare pe teritoriul Romaniei a Conductei de gaze naturale Nabucco. ART. 2 In sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii: a) Acord – inseamna Acordul dintre Republica Austria , Republica Bulgaria, Republica Ungara, Romania si Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009 si ratificat prin Legea nr. 57/2010; b) afiliat – inseamna, in legatura cu o persoana, orice alta persoana care, in mod direct sau indirect, prin unul sau mai multi intermediari, controleaza aceasta persoana, este controlata de aceasta sau se afla sub control comun impreuna cu aceasta persoana; c) cesionari permisi – are intelesul prevazut la art. 34 din Acordul de sprijin al Proiectului dintre Romania si Nabucco Gas Pipeline International GMBH si Nabucco Gas Pipeline Romania – S.R.L. privind sistemul de conducte Nabucco, semnat la Kayseri la 8 iunie 2011, astfel cum acesta a fost ratificat prin Legea nr. 28/2013; d) control – are intelesul stabilit la art. 1 din Acordul de sprijin al Proiectului dintre Romania si Nabucco Gas Pipeline International GMBH si Nabucco Gas Pipeline Romania – S.R.L. privind sistemul de conducte Nabucco, semnat la Kayseri la 8 iunie 2011, astfel cum acesta a fost ratificat prin Legea nr. 28/2013; e) companiile Nabucco – inseamna Compania Nabucco International si Compania Nabucco Romania, precum si toti afiliatii si succesorii in drepturi ai acestora; f) Compania Nabucco International – inseamna societatea Nabucco Gas Pipeline International GMBH, infiintata la 24 iunie 2004, avand sediul social in Viena, Austria , precum si succesorii in drepturi ai acesteia; g) Compania Nabucco Romania – inseamna Societatea Comerciala Nabucco Gas Pipeline Romania – S.R.L., infiintata in anul 2007, avand sediul social in Medias, judetul Sibiu, Romania, filiala a Companiei Nabucco International, precum si succesorii in drepturi ai acesteia; h) compensatii – inseamna indemnizatiile si/sau despagubirile datorate de companiile Nabucco in schimbul constituirii si exercitarii drepturilor prevazute la art. 6; i) Conducta de gaze naturale Nabucco – inseamna sectiunea din sistemul de conducte pentru transportul gazului natural, inclusiv instalatiile de suprafata, respectiv toate facilitatile aferente Proiectului Nabucco, situata pe teritoriul Romaniei; j) coridorul de constructie – inseamna zona situata de ambele parti ale axei Conductei de gaze naturale Nabucco, avand o latime totala de 36 m, redusa pana la latimea de 30 m in zonele impadurite, de livezi sau in zonele cu teren accidentat, folosita temporar pe perioada efectuarii lucrarilor aferente Conductei de gaze naturale Nabucco; k) facilitati – are intelesul stabilit la art. 2 pct. 5 din Acord; l) instalatii de suprafata – inseamna statii aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, respectiv statii de masurare, statii de compresare, statii cu valve de blocare, statii de protectie catodica, statii de preluare, centrul de control din Romania, precum si altele asemenea, pentru a caror construire si utilizare este necesara folosirea terenului aferent pe care sunt construite pe toata durata existentei si functionarii respectivelor statii; m) legile de reconstituire – inseamna Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania, republicata, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; n) lucrarile – inseamna lucrarile de constructii, realizare, dezvoltare, modernizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare, de interventie in caz de avarie, revizie sau reparatie si de intretinere aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, ce includ lucrarile la conducta din subsol, la instalatiile de suprafata, cladirile, instalatiile si alte facilitati aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, necesare pentru exploatarea acesteia; o) Proiectul Nabucco – are intelesul stabilit la art. 1.3 din Acord; p) persoane indreptatite – inseamna proprietarii imobilelor afectate de construirea si operarea Conductei de gaze naturale Nabucco, indreptatiti sa primeasca indemnizatii si/sau despagubiri conform prezentei legi, precum si titularii de activitati, indreptatiti sa primeasca despagubiri conform prezentei legi; q) titularii de activitati – inseamna orice persoana care desfasoara o activitate de orice natura, pe orice baza sau cu orice titlu, pe/sau asupra imobilelor afectate de exercitarea drepturilor prevazute la art. 6, ce implica utilizarea in orice mod a acestor imobile; r) zona de protectie – inseamna zona situata de ambele parti ale axei Conductei de gaze naturale Nabucco, avand o latime totala de 12 m, 6 m la dreapta axei Conductei de gaze naturale Nabucco, 6 m la stanga axei Conductei de gaze naturale Nabucco; s) zona de siguranta – inseamna zona adiacenta Conductei de gaze naturale Nabucco, situata de ambele parti ale axei Conductei de gaze naturale Nabucco, in care se instituie restrictii si interdictii in scopul functionarii normale a Conductei de gaze naturale Nabucco si pentru evitarea punerii in pericol a persoanelor, bunurilor si mediului, stabilita conform normativelor tehnice in vigoare aplicabile conductelor de transport de gaze naturale; zona de siguranta include zona de protectie. ART. 3 Proiectul Nabucco este proiect de interes national, iar lucrarile aferente Conductei de gaze naturale Nabucco sunt lucrari de utilitate publica. ART. 4 (1) Prin derogare de la pct. 17 din Lista cuprinzand unele bunuri care alcatuiesc domeniul public al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale, prevazuta ca anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, cu modificarile ulterioare, Compania Nabucco Romania beneficiaza, de la data inceperii lucrarilor si pe intreaga durata de existenta si operare a Conductei de gaze naturale Nabucco, de un drept de proprietate privata si de un drept de operare asupra Conductei de gaze naturale Nabucco. (2) De dreptul prevazut la alin. (1), precum si de celelalte drepturi prevazute de prezenta lege beneficiaza si succesorii legali si cesionarii permisi ai Companiei Nabucco Romania, in conditiile legii. (3) In vederea infiintarii, operarii si/sau modificarii Conductei de gaze naturale Nabucco si pentru desfasurarea activitatii de transport de gaze naturale prin Conducta de gaze naturale Nabucco, Compania Nabucco Romania are obligatia de a solicita si de a obtine autorizatiile si/sau licentele specifice emise de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, denumita in continuare ANRE. ART. 5 (1) Prin derogare de la prevederile art. 103 din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, prin Conducta de gaze naturale Nabucco se desfasoara servicii de transport de gaze naturale, fara a fi necesara acordarea unei concesiuni a serviciului public de transport de gaze naturale. (2) Prevederile Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, nu sunt aplicabile Proiectului Nabucco si activitatii de transport de gaze naturale desfasurate prin Conducta de gaze naturale Nabucco. (3) Prin derogare de la prevederile art. 126 din Legea nr. 123/2012, operatorul de transport si de sistem Compania Nabucco Romania sau Compania Nabucco International, dupa caz, se organizeaza si functioneaza dupa unul dintre modelele ” operator=”” de=”” transport=”” independent”,=”” „operator=”” si=”” sistem=”” separat=”” din=”” punctul=”” vedere=”” al=”” proprietatii”=”” sau=”” independent”=”” este=”” persoana=”” juridica=”” certificata=”” catre=”” anre=”” conform=”” procedurii=”” certificare=”” prevazute=”” regulamentul=”” (ce)=”” nr.=”” 715=”” 2009=”” parlamentului=”” european=”” consiliului=”” 13=”” iulie=”” privind=”” conditiile=”” acces=”” la=”” retelele=”” pentru=”” transportul=”” gazelor=”” naturale=”” abrogare=”” a=”” regulamentului=”” 1.775=”” 2005. CAP. II Drepturi legale asupra terenurilor, stabilite si recunoscute in favoarea Companiei Nabucco Romania ART. 6 (1) Asupra imobilelor aflate in proprietatea publica sau proprietatea privata a persoanelor fizice sau a altor persoane juridice, Compania Nabucco Romania beneficiaza, in conditiile prezentei legi, in vederea executarii lucrarilor aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, pe toata durata de executare a acestor lucrari, precum si pe durata de operare a Conductei de gaze naturale Nabucco, de un drept de superficie, precum si de un drept de servitute constituite prin prezenta lege. (2) Dreptul de superficie instituit prin prezenta lege in favoarea Companiei Nabucco Romania este dreptul de a construi Conducta de gaze naturale Nabucco, inclusiv instalatiile de suprafata, deasupra sau in subsolul terenurilor traversate de Conducta de gaze naturale Nabucco, respectiv deasupra sau in subsolul terenurilor afectate de instalatiile de suprafata si de zona de protectie, Compania Nabucco Romania dobandind un drept de folosinta asupra acestor terenuri si dreptul de proprietate asupra Conductei de gaze naturale Nabucco. (3) Dreptul de superficie prevazut la alin. (2) se constituie pentru o perioada de maximum 50 de ani de la data punerii in functiune a Conductei de gaze naturale Nabucco, inclusiv pe toata durata de construire a acesteia, si se exercita pe toata aceasta durata. (4) Dreptul de servitute instituit prin prezenta lege in favoarea Companiei Nabucco Romania consta in: a) dreptul de acces si de efectuare a lucrarilor aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, pe terenurile ce formeaza coridorul de constructie aferent Conductei de gaze naturale Nabucco, pe terenurile pe care se vor construi instalatiile de suprafata, pe terenurile pe care se instituie zona de protectie, precum si pe terenurile ce permit accesul la acestea dinspre si catre drumurile publice; si b) dreptul de operare si uz asupra Conductei de gaze naturale Nabucco, pe terenurile aflate in vecinatatea terenurilor efectiv traversate de Conducta de gaze naturale Nabucco, pe terenurile pe care se instituie zonele de protectie, precum si pe terenurile ce permit accesul la acestea dinspre si catre drumurile publice. (5) Dreptul de servitute prevazut la alin. (4) lit. a) se constituie si se exercita pe toata durata efectuarii lucrarilor aferente Conductei de gaze naturale Nabucco. (6) Dreptul de servitute prevazut la alin. (4) lit. b) se constituie pentru o perioada de maximum 50 de ani de la data punerii in functiune a Conductei de gaze naturale Nabucco, inclusiv pe toata durata de construire a acesteia, si se exercita in mod periodic, in vederea reviziilor, reparatiilor, intretinerii, extinderilor si a interventiilor necesare, pentru durata necesara realizarii acestor lucrari. ART. 7 (1) Dreptul de superficie si dreptul de servitute, prevazute la art. 6, asupra imobilelor proprietate publica sau proprietate privata a persoanelor fizice ori juridice sunt de utilitate publica, au caracter legal si se pot exercita neconditionat de inscrierea acestora in cartea funciara, cu indeplinirea ulterioara a obligatiilor prevazute la art. 20. (2) Pentru toate lucrarile aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, exercitarea drepturilor de superficie si servitute asupra imobilelor afectate de Conducta de gaze naturale Nabucco se realizeaza de drept, prin efectul legii, fara a necesita obtinerea unui acord prealabil al proprietarilor sau al altor titulari de drepturi sau activitati desfasurate in legatura cu imobilele ce ar urma sa fie afectate de Conducta de gaze naturale Nabucco, cu conditia platii, respectiv consemnarii compensatiilor datorate conform alin. (4) si efectuarii formalitatilor de notificare sau afisare conform alin. (6)-(9). (3) In cazul lucrarilor de construire aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, exercitarea drepturilor de superficie si servitute asupra imobilelor se realizeaza cu conditia acordarii in prealabil de catre Compania Nabucco Romania a urmatoarelor compensatii: a) indemnizatii pentru proprietarii de imobile in schimbul limitarilor aduse dreptului de folosinta ca urmare a constituirii drepturilor in favoarea Companiei Nabucco Romania; si, respectiv, b) despagubiri pentru toate pagubele cauzate proprietarilor de imobile sau titularilor de activitati afectati de exercitarea drepturilor de catre Compania Nabucco Romania, stabilite conform art. 9. (4) Accesul la imobilele relevante pentru executarea lucrarilor de construire pe aceste imobile este permis dupa plata sau, respectiv, consemnarea in conturi bancare deschise pe numele companiilor Nabucco la dispozitia persoanelor indreptatite a indemnizatiilor si, respectiv, a despagubirilor in conformitate cu prevederile prezentei legi, cu respectarea alin. (6)-(10). (5) In cazul lucrarilor de reabilitare, retehnologizare, modernizare, exploatare, de interventie in caz de avarie, revizie sau reparatie si de intretinere aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, indemnizatiile sau despagubirile prevazute la alin. (3) sunt platite sau consemnate de companiile Nabucco in termen de 30 de zile de la data efectuarii respectivelor lucrari sau interventii. (6) Compania Nabucco Romania transmite persoanelor indreptatite, cu minimum 5 zile inainte de data preconizata pentru accesul la imobilele relevante, o notificare privind inceperea executarii lucrarilor prevazute la alin. (3)-(5), ce trebuie sa cuprinda urmatoarele: a) enumerarea operatiunilor ce urmeaza a fi efectuate de Compania Nabucco Romania asupra imobilului; b) enumerarea conditiilor si interdictiilor pe care trebuie sa le respecte proprietarul si orice alte persoane indreptatite in derularea operatiunilor de eliberare a imobilului; c) indicarea datei calendaristice pana la care persoanele indreptatite trebuie sa elibereze imobilul; d) in masura in care imobilele prevazute la lit. c) sunt folosite de persoanele indreptatite cu destinatie de locuinta, companiile Nabucco vor pune la dispozitia acestora locuinte alternative corespunzatoare; e) perioada calendaristica in interiorul careia operatiunile prevazute la lit. a) urmeaza sa fie efectuate de catre Compania Nabucco Romania; f) mentiunea privind rezervarea dreptului de catre Compania Nabucco Romania de a inlocui/modifica anumite operatiuni si/sau de a adauga operatiuni noi; g) mentiunea privind obligatia proprietarilor de a le notifica titularilor de activitati, daca acestia sunt diferiti de proprietari; h) suma compensatiei platite sau consemnate in legatura cu respectivul imobil; in cazul in care, la acea data, compensatia in legatura cu imobilul este consemnata, notificarea va mentiona si detaliile contului in care a fost depusa aceasta suma. (7) In cazul in care doar proprietarii imobilelor sunt cunoscuti, notificarea se transmite acestora, proprietarii avand obligatia sa informeze la randul lor titularii de activitati, in cazul in care sunt diferiti de proprietari. (8) In cazul in care proprietarii si titularii activitatilor nu sunt cunoscuti, notificarea este afisata la sediul consiliului local in a carui raza teritoriala se afla imobilul, cu respectarea termenului de minimum 5 zile inainte de data preconizata pentru acces. (9) Proprietarii terenurilor si titularii de activitati afectati de exercitarea drepturilor prevazute la art. 6 sunt obligati ca, dupa o perioada de 5 zile de la notificarea emisa sau afisata de catre Compania Nabucco Romania, sa permita accesul pentru efectuarea lucrarilor aferente Conductei de gaze naturale Nabucco. (10) Prin exceptie de la prevederile alin. (3)-(9), in caz de avarii, accidente tehnice, calamitati sau alte evenimente cu caracter exceptional, pentru lucrari sau interventii de prima urgenta, Compania Nabucco Romania are drept de acces imediat la imobile. In termen de 5 zile de la data la care a fost efectuat accesul, Compania Nabucco Romania transmite o notificare scrisa proprietarilor si titularilor de activitati afectati, urmand ca plata sau consemnarea indemnizatiilor si despagubirilor, dupa caz, sa se efectueze in termen de 30 de zile de la data transmiterii acestei notificari. ART. 8 (1) In exercitarea drepturilor de superficie si de servitute prevazute la art. 6, Compania Nabucco Romania poate: a) folosi imobilul pentru executarea lucrarilor aferente Conductei de gaze naturale Nabucco; b) folosi imobilul pentru asigurarea functionarii normale a capacitatii, inclusiv prin efectuarea reviziilor, reparatiilor si a interventiilor necesare; c) avea dreptul de trecere in subteran si la suprafata pentru construirea, instalarea, existenta si operarea Conductei de gaze naturale Nabucco, inclusiv pentru lucrarile de organizare de santier, depozitare de materiale si echipamente, si pentru accesul la locul de amplasare al acestuia; d) obtine restrangerea sau incetarea unor activitati care ar putea pune in pericol persoane si bunuri si ar afecta construirea si/sau operarea Conductei de gaze naturale Nabucco; e) avea acces la utilitatile publice, in conditiile legii. (2) In exercitarea drepturilor prevazute la alin. (1) lit. a) pentru executarea lucrarilor aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, Compania Nabucco Romania poate: a) sa ridice si sa organizeze santiere si sa depoziteze pe imobilele proprietate publica sau privata, in masura strict necesara, materiale, echipamente, utilaje si instalatii; b) sa desfiinteze culturi sau plantatii ori alte amenajari si constructii existente ori numai sa le restranga, in masura strict necesara, pentru executarea lucrarilor, in conditiile legii; c) sa extraga materiale si sa capteze apa, in conditiile prevazute de legislatia in vigoare; d) sa instaleze utilaje si sa lucreze cu acestea, sa amplaseze birouri si locuinte de santier; e) sa opreasca ori sa restranga activitati desfasurate in legatura cu imobilele, in masura strict necesara, pentru executarea lucrarilor aferente Conductei de gaze naturale Nabucco. (3) In exercitarea drepturilor prevazute in alin. (1) lit. b), pentru asigurarea functionarii normale a Conductei de gaze naturale Nabucco, Compania Nabucco Romania poate: a) sa depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalatii pentru intretinere, revizii, reparatii si interventii necesare pentru asigurarea operarii normale a Conductei de gaze naturale Nabucco; b) sa instaleze utilaje si sa lucreze cu acestea; c) sa afecteze culturi, plantatii sau alte amenajari existente si sa restranga activitati ale proprietarului sau ale altor detinatori cu orice titlu ai imobilelor, in masura si pe durata strict necesara, in vederea executarii operatiunilor de intretinere, reparatii, revizii sau interventii pentru asigurarea functionarii normale a Conductei de gaze naturale Nabucco. (4) Dreptul de trecere in subteran si la suprafata prevazut la alin. (1) lit. c) cuprinde dreptul la instalarea oricaror facilitati aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, dreptul de a mentine in stare operationala Conducta de gaze naturale Nabucco dupa instalare, precum si accesul la locul de amplasare a acestora pentru lucrari, conform prevederilor legale in vigoare. (5) Pentru a evita punerea in pericol a persoanelor, a bunurilor sau afectarea in alt mod a unor activitati desfasurate in coridorul de constructie, Compania Nabucco Romania are dreptul, in baza prevederilor alin. (1) lit. d), de a obtine restrangerea sau sistarea, in masura necesara si pe durata lucrarilor, a activitatilor desfasurate in vecinatatea zonelor respective. (6) Dreptul de acces la utilitatile publice prevazut la alin. (1) lit. e) trebuie exercitat de Compania Nabucco Romania cu buna-credinta si in mod rezonabil, fara a prejudicia accesul altor persoane la respectivele utilitati publice. (7) La incetarea dreptului de superficie si a dreptului de servitute prin expirarea termenului prevazut la art. 6 alin. (3) si (6), Compania Nabucco Romania are obligatia de a intreprinde toate actiunile necesare in vederea dezafectarii Conductei de gaze naturale Nabucco, conform prevederilor legale aplicabile. (8) Titularii dreptului de proprietate asupra imobilelor afectate de dreptul de superficie si de dreptul de servitute stabilite in favoarea Companiei Nabucco Romania prin prezenta lege nu pot invoca accesiunea in ceea ce priveste sectiunea din Conducta de gaze naturale Nabucco construita pe imobilele lor. (9) Drepturile prevazute la art. 6 se exercita asupra terenurilor proprietate publica, dupa cum urmeaza: a) cu titlu gratuit asupra terenurilor aflate in proprietatea publica a statului; b) cu titlu gratuit si cu acordul unitatilor administrativ-teritoriale asupra terenurilor aflate in proprietatea publica a unitatilor administrativ-teritoriale. (10) In cazul terenurilor proprietate publica din fondul forestier national pentru care este necesara scoaterea definitiva sau ocuparea temporara se aplica obligatiile banesti determinate conform art. 21 alin. (9). ART. 9 (1) Drepturile de superficie si de servitute prevazute de prezenta lege asupra imobilelor aflate in proprietate privata se constituie cu titlu oneros, conform art. 7. Companiile Nabucco platesc sau, dupa caz, consemneaza: a) indemnizatiile pentru proprietarii de imobile in schimbul limitarilor aduse dreptului de folosinta ca urmare a constituirii drepturilor in favoarea Companiei Nabucco Romania; si, respectiv, b) despagubirile pentru toate pagubele cauzate proprietarilor sau titularilor de activitati afectati de exercitarea drepturilor de catre Compania Nabucco Romania. (2) Indemnizatiile datorate de companiile Nabucco in schimbul limitarii folosintei imobilelor, pentru constituirea drepturilor de superficie, respectiv servitute prevazute in prezenta lege, se stabilesc prin negociere cel mult la nivelul chiriei minime pe metru patrat stabilite pentru folosinta unui imobil din aceeasi categorie de catre autoritatile administratiei publice locale in a caror raza teritoriala se afla imobilul. (3) Indemnizatiile prevazute la alin. (2) se calculeaza de catre un evaluator autorizat, prin raportare la valoarea suprafetei afectate, asa cum aceasta suprafata este delimitata in conformitate cu prevederile protocolului care va fi incheiat cu Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, denumita in continuare ANCPI, conform art. 19. (4) In situatia in care la nivelul autoritatilor administratiei publice locale in a caror raza teritoriala se afla terenul nu exista stabilit un nivel al chiriei minime pe metru patrat pentru folosinta unui imobil din aceeasi categorie, nefiind astfel posibila determinarea cuantumului indemnizatiei potrivit prevederilor alin. (2) si (3), intinderea acesteia este determinata de catre un evaluator autorizat in conditiile legii. (5) Suma reprezentand valoarea indemnizatiei calculate conform alin. (2)-(4) inmultita cu perioada de timp pentru care se constituie drepturile de superficie sau de servitute in favoarea Companiei Nabucco Romania se plateste sau, respectiv, se consemneaza conform art. 14 alin. (5). Aceasta suma se actualizeaza cu indicele inflatiei, pentru fiecare imobil, la intervale de 5 ani calculate de la data platii sau consemnarii indemnizatiilor, urmand ca diferentele pozitive rezultate in urma actualizarii sa fie platite sau, respectiv, consemnate in modul stabilit la art. 14 alin. (5). (6) Despagubirile datorate proprietarilor imobilelor sau titularilor de activitati afectati de exercitarea drepturilor prevazute la art. 6 se stabilesc prin negociere avand in vedere urmatoarele criterii: a) suprafata imobilelor afectata cu ocazia lucrarilor; b) valorile pentru productiile existente sau, respectiv, productiile estimate ale culturilor si plantatiilor afectate, inclusiv in ceea ce priveste anul/anii calendaristic/calendaristici in care nu pot fi realizate lucrari de insamantare sau alte plantatii datorita efectuarii lucrarilor aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, comunicate de organismele abilitate pe linie de agricultura – in speta, camerele agricole, directiile pentru agricultura, Institutul National de Statistica sau Bursa Agricola -, precum si pentru amenajarile si/sau facilitatile afectate de lucrari; c) diminuarea valorii de circulatie a imobilelor afectate, datorita instituirii restrictiilor stabilite prin normativele tehnice in vigoare in ceea ce priveste zona de protectie si zona de siguranta aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, tinand cont de categoria de folosinta a imobilelor conform normelor de urbanism, la data intocmirii raportului de evaluare, dupa cum urmeaza: pentru imobilele ale caror categorii de folosinta la momentul intocmirii raportului de evaluare permit edificarea de constructii se va lua in considerare diminuarea valorii de circulatie datorita instituirii interdictiei si restrictiilor de a construi in respectivele zone si pentru imobilele cu destinatie de livezi sau paduri se va lua in considerare diminuarea valorii de circulatie datorita instituirii restrictiei de plantare arbori sau alte plante cu radacini adanci si/sau mai lungi de 50 cm in zona de protectie a Conductei de gaze naturale Nabucco; d) activitatile restranse cu ocazia executarii lucrarilor. (7) Prin exceptie de la prevederile alin. (6), pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier national si, respectiv, pentru ocuparea temporara a terenurilor din fondul forestier national, contravaloarea obligatiilor banesti datorate de companiile Nabucco se calculeaza in conformitate cu prevederile art. 21 alin. (9). (8) Imbunatatirile de orice fel aduse imobilelor afectate de construirea Conductei de gaze naturale Nabucco dupa data primirii sau, respectiv, afisarii notificarii prevazute la art. 7 alin. (6) si pana la data accesului Companiei Nabucco Romania la imobile relevante nu sunt luate in considerare la stabilirea valorilor finale ale compensatiilor. (9) Persoanele indreptatite sau, respectiv, reprezentantii companiilor Nabucco pot solicita incheierea unei conventii cu privire la cuantumul compensatiilor odata cu depunerea solicitarii si a documentelor prevazute la art. 13 alin. (1) lit. e) si alin. (2). In cazul in care niciuna dintre parti nu solicita incheierea conventiei sau daca partile nu incheie conventia mentionata in termen de 30 de zile de la comunicarea solicitarii catre Compania Nabucco Romania conform art. 13, cuantumul compensatiilor este stabilit de catre companiile Nabucco in baza raportului de evaluare intocmit pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosinta a imobilelor relevante, cu respectarea conditiilor prevazute la alin. (2)-(4), (6) si (7). (10) Persoanele indreptatite nemultumite de cuantumul compensatiilor stabilite conform prezentului articol se pot adresa instantelor judecatoresti in conditiile art. 16. (11) Evaluatorul autorizat in conditiile legii este selectat dintre evaluatorii autorizati inscrisi in tabloul Asociatiei Nationale a Evaluatorilor Autorizati din Romania, denumita in continuare ANEVAR. (12) Costul evaluarii cuantumului compensatiilor este suportat in toate cazurile direct de catre companiile Nabucco. CAP. III Masuri prealabile in vederea identificarii imobilelor afectate de constructia, respectiv existenta si operarea Conductei de gaze naturale Nabucco ART. 10 (1) Companiile Nabucco intocmesc documentatia necesara realizarii lucrarilor, care trebuie sa cuprinda planuri cu amplasamentul lucrarii, precum si datele necesare in vederea incadrarii lucrarii in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului. Aceste planuri cu amplasamentul lucrarii se realizeaza in conformitate cu prevederile legale si cuprind coridorul de constructie, zonele de protectie si zonele de siguranta aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, limitele imobilelor afectate si suprafetele acestora, pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, avand continutul reglementat prin protocolul incheiat conform art. 19. Companiile Nabucco au obligatia de a transmite respectiva documentatie catre ANCPI si, ulterior, ANCPI va transmite respectiva documentatie, conform alin. (2), Ministerului Economiei in vederea avizarii si receptiei planurilor cu amplasamentul lucrarii. (2) In termen de 15 zile de la primirea documentatiei aferente constructiei Conductei de gaze naturale Nabucco de la companiile Nabucco, ANCPI avizeaza aceasta documentatie, acest aviz fiind dat cu privire la planul cu amplasamentul lucrarilor, urmand sa transmita documentatia avizata unitatilor teritoriale subordonate. In termen de doua zile de la avizarea documentatiei de toate unitatile teritoriale ale ANCPI, aceasta va transmite documentatia Ministerului Economiei care o va aviza in termen de 5 zile de la primire, comunicand avizul catre ANCPI. In termen de 5 zile de la comunicarea avizului Ministerului Economiei, fiecare unitate teritoriala subordonata ANCPI are obligatia de a transmite primariilor si prefecturilor relevante lista imobilelor situate pe coridorul de constructie a Conductei de gaze naturale Nabucco. Dupa data transmiterii acestei liste se interzice emiterea oricarui aviz, acord, permis si a oricarei autorizatii cu privire la imobilele ce vor fi afectate de construirea Conductei de gaze naturale Nabucco, altele decat cele necesare efectuarii lucrarilor. (3) Planul cuprinzand amplasamentul lucrarii si suprafetele imobilelor afectate de construirea Conductei de gaze naturale Nabucco, precum si zonele de protectie, coridorul de constructie si zonele de siguranta aferente Conductei de gaze naturale Nabucco, intocmit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, precum si modul de calculare a indemnizatiilor si despagubirilor conform art. 9, se aduc la cunostinta publica de catre companiile Nabucco prin afisarea la sediul consiliului local in a carui raza teritoriala se afla imobilul si raman afisate pana la finalizarea lucrarilor. (4) Incepand cu data afisarii acestor informatii si pe intreaga durata de operare a Conductei de gaze naturale Nabucco, orice persoane fizice sau juridice respecta zona de protectie si de siguranta aferenta acesteia si restrictionarea activitatilor desfasurate in aceste zone, astfel cum sunt acestea stabilite prin actele normative care reglementeaza proiectarea si executia conductelor de alimentare din amonte si de transport de gaze naturale adoptate de ANRE. (5) Cu cel putin 10 zile inainte de data stabilita pentru acces, companiile Nabucco vor notifica in scris proprietarilor, detinatorilor cu orice titlu ai imobilelor, precum si titularilor de activitati, dupa caz, aceasta data. Toate aceste persoane sunt obligate sa permita accesul la imobile pentru efectuarea masuratorilor topografice, a studiilor geotehnice si a oricaror operatiuni necesare studiilor de fezabilitate, precum si a cercetarii arheologice. In masura in care, in baza informatiilor prevazute la art. 13 alin. (1), reprezentantii companiilor Nabucco nu pot sa identifice adresele detinatorilor cu orice titlu ai imobilelor vizate si/sau titularii de activitati, instiintarea prealabila se consi… [continut trunchiat]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *