Acest acord de împrumut pe care România se pregăteşte să îl semneze are un caracter preventiv.
Dorim ca prin acest acord de împrumut să limităm în primul rând efectele negative ale crizei economice în România.
Dorim, de asemenea, prin acest acord de împrumut, să-i ajutăm pe români să-şi menţină locurile de muncă, să-i ajutăm pe români să-şi poată plăti creditele pe care le-au luat de la bănci, prin menţinerea unui curs raţional şi echilibrat euro-leu, să ajutăm relansarea creditului în România şi implicit susţinerea mediului de afaceri şi a activităţii economice şi, nu în ultimul rând, indirect, prin acest acord de împrumut, dorim să fim în stare în această ţară şi în continuare să putem plăti salariile şi pensiile şi a nu intra într-o situaţie economică care să ne pună în dificultate din acest punct de vedere.
Acordul de împrumut are şi o componentă socială, care vizează persoanele vulnerabile din societate – şomeri sau cei cu salarii şi pensii mici. Din punctul de vedere al politicii salariale, punctul de vedere al Guvernului este foarte clar: În acest an, nu va exista nici un fel de majorare salarială pentru demnitari. Încercăm să găsim soluţii pentru ca eventualele majorări salariale cu nivelul inflaţiei să fie acordate pentru cei cu salarii mici.
De asemenea, dorim ca cei care sunt cu pensii mici să poată avea asigurată pensia necesară pentru a putea avea un nivel de trai cât de cât decent.
Dorim în continuare să punem în practică, de la 1 aprilie, pensia socială minimă despre care am vorbit, astfel încât în acest an nici un pensionar din România să nu aibă o pensie mai mică de 350 de lei.
Şi în ultimă instanţă, esenţa acestui împrumut este repornirea motoarelor economiei: locuri de muncă, credite, comenzi pentru industria românească şi implicit taxe şi impozite care se vor plăti la stat, iar de aici susţinerea tuturor obligaţiilor sociale pe care statul le are. Prin acest acord de împrumut, dorim să continuăm programul de investiţii extrem de ambiţios pe care acest Guvern îl are, de a ne duce la bun sfârşit angajamentul de a realiza o investiţie publică masivă în infrastructură anul acesta, în autostrăzi, centuri ocolitoare, spitale, şcoli, infrastructura din mediu, din agricultură. Cu alte cuvinte, de a face ceea ce trebuie pentru România.
Există în cadrul acestui acord şi obligaţii pe care Guvernul şi le va asuma, obligaţii care, vreau să vă spun sincer, oricum trebuiau să fie făcute de România. Oricum trebuia să facem aceste reforme structurale ale societăţii româneşti, indiferent dacă era sau nu acordul cu Comisia Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional. Şi mă refer aici la legea salarizării unice, atât de importantă pentru a elimina, pe de o parte, privilegiile din sistemul de salarizare şi a reintroduce o ajustare şi o chibzuială în utilizarea banului public, astfel încât fiecare profesie şi fiecare salariat din această ţară să se simtă plătit aşa cum munceşte şi nu să se simtă trădat de guvernanţi prin faptul că unii mai privilegiaţi au reuşit să-şi impună salarii mai mari în detrimentul altor categorii sociale. Această lege a salarizării unice va face dreptate în sistemul de salarizare şi, practic, nemulţumind pe toată lumea îi va mulţumi practic pe toţi românii, pentru că fiecare va primi un salariu în concordanţă cu munca pe care o desfăşoară şi pregătirea de specialitate care există în spatele unei asemenea activităţi.
Vorbim, de asemenea, de legea responsabilităţii fiscale şi de legea reformării sistemului de pensii. Sunt câteva din punctele pe care le avem în cadrul acordului de împrumut.
Din cei aproximativ 20 de miliarde de euro, 12,95 miliarde vin de la Fondul Monetar Internaţional şi vor merge direct la Banca Naţională pentru consolidarea rezervelor valutare ale ţării în special, astfel încât, pe de o parte, să fim în stare să avem un curs euro-leu stabil, sau cât se poate de stabil în condiţiile economiei de piaţă şi ale crizei economice, astfel încât, repet, românii să-şi poată plăti în continuare creditele şi să nu asistăm la o creştere a preţurilor în România, iar pe de altă parte, printr-o eventuală diminuare a rezervelor minime obligatorii ale BNR să aducem mai multe lichidităţi pe piaţa bancară, astfel încât activitatea de creditare să fie reluată, iar băncile să aibă soluţiile financiare pentru a putea răspunde nevoilor mediului de afaceri.
De la Banca Mondială – 1 miliard de euro. Alte angajamente multilaterale – 1 miliard de euro de la BERD-BEI, cu menţiunea că acest ultim miliard de lei, practic, va sta la dispoziţia băncilor pentru susţinerea activităţii de creditare pe diverse componente.
Este un acord stand-by, pe o durată de doi ani de zile.
În încheiere, pot să vă spun că din punct de vedere procedural astăzi am adoptat scrisoare de intentie. Ea va pleca atât la Comisia Europeană, cât şi la Washington, la Fondul Monetar Internaţional. Aşteptăm răspunsul la această scrisoare de intenţie. În momentul când vom primi răspunsul de la instituţiile menţionate va fi semnat acordul de împrumut, după care el va trece prin board-ul celor două structuri, de la CE şi de la FMI, şi va deveni operabil în România. În acest interval de timp, şi Guvernul are obligaţia de a emite actele normative cerute în baza acestui acord de împrumut – acte normative care vor asigura un echilibru între venituri şi cheltuieli şi, pe de altă parte, vor pregăti terenul pentru reformele structurale din societatea românească, reforme care aşa cum am spus trebuie oricum făcute, indiferent dacă vom face sau nu acest acord preventiv cu FMI.