Vă prezentăm textul conferinţei de presă:
Preşedintele României, Traian Băsescu: Bună ziua! Aş vrea să fac o prezentare puţin mai amplă a Raportului pe Justiţie pentru România, după care să fac câteva comentarii legate de acest raport şi, bineînţeles, să răspund întrebărilor dumneavoastră legat de subiectul în discuţie. Am studiat raportul. Sigur, el a fost şi subiect al discuţiilor, în ultimele zile, chiar cu Comisia Europeană. Îl consider, pe fond, un raport care face aprecieri corecte cu privire la realităţile tehnice în raport cu cele patru benchmark-uri pe care România şi le-a asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană. În acelaşi timp, cred că el este debalansat în privinţa unor aprecieri politice – şi asupra acestui lucru mă voi pronunţa în partea finală a intervenţiei mele. Cred că raportul trebuie foarte bine cunoscut şi chiar ar fi optim dacă cei care se angajează în dezbateri cu privire la acest raport ar avea răbdare să-l şi citească. Aş prezenta câteva elemente din raport – şi toate sunt citate pe care, eventual, le voi comenta acolo unde consider că este necesar. În raport se face următoarea constatare: „Reforma judiciară a demonstrat un progres important, prin adoptarea de către Parlament a Codurilor de Procedură Civilă şi Penală, prin publicarea unui proiect de strategie multianuală pentru dezvoltarea justiţiei, prin elaborarea unui proiect de lege a micii reforme în vederea accelerării procedurilor judiciare şi printr-o implicare mai mare a magistraţilor şi a asociaţiilor în procesul de reformă. Legile de punere în aplicare a Codurilor Penal şi Civil au fost aprobate de Guvern şi aşteaptă să fie dezbătute de Parlament”. Deci, cred că acest pasaj sintetizează foarte bine ceea ce este pozitiv în activitatea comună a instituţiilor din România şi a Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
Tot în raport, un alt fragment care mi se pare important este următorul: „S-a înregistrat doar un progres limitat în ceea ce priveşte îmbunătăţirea eficienţei procesului judiciar şi a coerenţei jurisprudenţei. Acesta este în continuare un fundamental punct slab al sistemului judiciar din România. În plus, se menţin deficienţe referitoare la răspundere şi proceduri disciplinare”. Acest pasaj mi se pare extrem de corect şi, în acelaşi timp, mi se pare că a corecta cele sesizate aici este o prioritate pentru justiţie, pentru CSM. În ceea ce Comisia subliniază, trebuie să reţinem faptul că nu există coerenţă în jurisprudenţă, adică aceeaşi cauză este într-un fel judecată la Arad şi altfel judecată la Bucureşti, aceeaşi cauză este într-un fel judecată la un tribunal şi altfel la o Curte de Apel. Iar Comisia Europeană, pe bună dreptate, etichetează această realitate ca fiind un punct fundamental slab. De asemenea, Comisia subliniază că se menţin deficienţe referitoare la răspundere şi la proceduri disciplinare în sistemul de justiţie. Un alt pasaj semnificativ, şi care chiar poate ne ajută să încetăm a mai denigra unele instituţii, este următorul: „România a înregistrat progrese în lupta împotriva corupţiei. Direcţia Naţională Anticorupţie continuă să aibă rezultate bune, stabile în investigarea corupţiei la nivel înalt, ceea ce s-a reflectat în noi rechizitorii şi un număr mai mare de hotărâri judecătoreşti finale, deşi procesele sunt în continuare de lungă durată şi în multe cazuri importante nu au ajuns încă la o hotărâre a primei instanţe”. Deci, şi aici, Comisia constată activitatea bună a DNA, dar încă acuză o lentoare în instanţe.
O altă remarcă importantă din raport este următoarea: „În aprilie 2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale părţi importante din legea privind Agenţia Naţională de Integritate. Urmare a acestei decizii, Senatul României a adoptat o nouă lege privind ANI, în data de 30 iunie 2010. Cu toate acestea, această nouă lege subminează grav” – deci, această nouă lege subminează grav – „procesul verificării efective, al sancţionării şi al confiscării bunurilor nejustificate”. Formularea Comisiei Europene mi se pare extrem de dură, pe bună dreptate. Noua Lege ANI restricţionează transparenţa intereselor economice şi financiare ale demnitarilor şi ale funcţionarilor publici şi exclude sancţiunile disuasive care protejează împotriva corupţiei. Această nouă lege întrerupe dezvoltarea încurajatoare a ANI şi încalcă angajamentele luate de România în momentul aderării. Poate află şi domnul Frunda! Deci, aş sublinia formularea gravă: „Această nouă lege întrerupe dezvoltarea încurajatoare a ANI şi încalcă angajamentele luate de România în momentul aderării”. Asupra acestei formulări voi avea comentarii. O altă formulare, care mi se pare importantă şi demnă de luat în consideraţie, este: „Chiar dacă adoptarea Codurilor de procedură reprezintă un pas important, din iulie 2009 România a înregistrat progrese efective mici în ce priveşte cei trei indicatori ai reformei sistemului judiciar”. Deci, sistemul judiciar are trei indicatori după care este măsurat. Şi aceştia sunt: eficienţa procedurilor, consecvenţa jurisprudenţei şi răspunderea sistemului judiciar. Deci, la aceşti trei indicatori s-au înregistrat progrese mici, nesemnificative. Şi eu cred că atât CSM, cât şi Înalta Curte trebuie să facă ceva pentru ca aprecierile să fie îmbunătăţite în rapoartele următoare.
Iarăşi, extrem de important, şi aici este şi o implicaţie a Guvernului, va trebui să vedem cum soluţionăm problema blocării posturilor în aparatul bugetar pentru justiţie. Formularea este următoarea: „Resursele umane rămân o provocare majoră. România nu a aplicat recomandările Comisiei privind adoptarea unor măsuri de urgenţă precum transferul posturilor vacante între diferitele niveluri ale instanţelor, în cazul cărora apar importante dezechilibre ale volumului de lucru şi nici nu a implementat măsuri alternative adecvate”. Deci posturile disponibile din instanţele inferioare, propunea Comisia, să fie mutate sau din instanţele superioare, propunea Comisia să fie mutate la instanţele inferioare, pentru a fi un volum mai mic de muncă pe judecătorii care au sute de dosare la tribunale şi judecătorii. Acest lucru cred că nu a fost posibil din două motive. În primul rând, pentru că e foarte greu ca un judecător la Înalta Curte sau la o curte de apel să accepte să se întoarcă la o judecătorie. De aceea, raportul vorbeşte, dacă nu această distribuire, trebuie găsită o soluţie alternativă şi probabil, guvernul va trebui să îşi asume nişte costuri bugetare suplimentare pentru justiţie, pentru a aloca un număr mai mare de locuri la instanţele inferioare. Rămâne însă ca primă opţiune o încercare de transfer, pentru a nu încălca în această perioadă deciziile extrem de importante ale Guvernului din punctul de vedere al reducerii aparatului bugetar. O altă observaţie extrem de importantă din raport este legată de rezultatele sistemului disciplinar, care nu sunt convingătoare în sistemul de justiţie. Puţine cazuri disciplinare au fost deschise. Sancţiunile se aplică cu indulgenţă şi nu sunt suficient diferenţiate. În plus, practica disciplinară în dosare importante a fost slabă şi a demonstrat o lipsă de sensibilitate faţă de răspunderea publică şi faţă de încrederea opiniei publice în integritatea sistemului judiciar. Altfel spus, sancţiunile nesemnificative care au fost aplicate magistraţilor de către CSM, spune Comisia, nu sunt de natură a crea opiniei publice încredere în sistemul judiciar.
O altă remarcă importantă din raport este legată de Inspecţia Judiciară. Şi aici este următoarea formulare: „Capacitatea Inspecţiei Judiciare trebuie să sporească şi să se bazeze pe cauze disciplinare. În timp ce puţine anchete disciplinare ex-officio sunt iniţiate, mare parte din activităţile Inspecţiei Judiciare vizează răspunsuri la plângeri individuale şi anchete în cazul unor denunţări publice sau calomnieri ale magistraţilor”. Deci, altfel spus, Comisia Europeană ne spune aşa: Inspecţia Judiciară este axată mai mult pe apărarea magistraţilor, atunci când aceştia fac plângeri că au fost calomniaţi sau cineva a spus ceva despre vreun magistrat. Iar Comisia nu neagă această parte, dar o consideră mult prea voluminoasă în raport cu anchetele pe care Inspecţia Judiciară le-a făcut în cazuri în care judecătorii au încălcat legea, atât în munca lor, cât şi în afara activităţii lor de judecată sau de anchetă la procurori.
Raportul revine la ANI cu următoarea formulare, care creează obligaţii pentru Guvern şi pentru Parlament, şi formularea este următoarea: „Pe lângă cerinţele Curţii, celelalte modificări introduse în Parlament reduc eficienţa anchetelor desfăşurate de ANI şi transparenţa bunurilor, prin introducerea unor declaraţii mai puţin detaliate. În mod clar, Parlamentul şi Guvernul au responsabilitatea de a modifica legea care a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, dar în condiţiile angajamentelor luate la momentul aderării”. Deci, este o solicitare expresă către Parlament şi Guvern să refacă urgent Legea ANI. Şi eu cred că decizia de ieri a Curţii Constituţionale creează aceste condiţii, dar ea trebuie făcută în aşa fel încât să răspundă angajamentelor României – aceasta este solicitarea expresă – angajamente care, în principal, vizează posibilitatea publicului şi a instituţiilor statului de a urmări ce se întâmplă cu averea unui demnitar în timpul mandatului său în serviciul public. Raportul continuă: „În prezent, Comisia consideră că noua Lege ANI reprezintă un important pas înapoi în lupta împotriva corupţiei şi încalcă angajamentele asumate de România la momentul aderării. Situaţia trebuie remediată fără întârziere” – este precizarea expresă a Comisiei Europene. Deci, v-am informat că voi reveni asupra acestei formulări – care revine şi ea – că România încalcă angajamentele asumate în momentul aderării. Voi reveni asupra acestui aspect. Un alt aspect care mie mi s-a părut important, pentru că prin el se consolidează nişte aprecieri din raportul trecut, din raportul intermediar, şi citez: „Eforturile procurorului general, de intensificare a luptei împotriva corupţiei, prin implicarea Parchetelor Judeţene, încep să dea rezultate sub forma unui număr mai mare de trimiteri în judecată care vizează oameni politici, precum şi prin anchete mai complexe”. Şi o altă precizare: „Majoritatea cazurilor au fost anchetate cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul Administraţiei şi Internelor”. Un alt aspect care cred că merită subliniat şi poate ajunge şi în dezbatere publică, este următorul: „Sunt necesare îmbunătăţiri substanţiale ale protecţiei împotriva conflictelor de interese şi împotriva corupţiei, în cadrul procedurilor de achiziţii publice. Modificările recente ale legislaţiei privind achiziţiile publice ar trebui să îmbunătăţească protecţia juridică împotriva conflictelor de interese, în special să vizeze dosarele de conflicte de interese care au legătură cu interesele de afaceri ale politicienilor locali şi ale familiilor acestora”. Şi acest aspect, legat de achiziţiile publice, va avea un comentariu.
Acum vreau să prezint raportul, aşa cum este, doar cu comentarii de susţinere. În orice caz, sunt de acord cu această realitate, de aceea s-a şi modificat legea achiziţiilor publice, dar ea nu avea ce căuta aici. Achiziţiile publice nu sunt parte a Mecanismului de Cooperare şi Verificare. În sfârşit, un ultim lucru care vine şi el în această zonă a achiziţiilor publice. Există temeri potrivit cărora rezultatele Departamentului pentru Lupta Antifraudă, celebrul DLAF, în susţinerea Oficiului European de Luptă Antifraudă, adică OLAF, în apărarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, ar putea să fie afectate negativ de decizia Curţii Constituţionale a României din noiembrie 2009 privind temeiul legal al funcţionării DLAF. Deci, aici suntem din nou într-o situaţie de risc de genul ANI, urmare a hotărârii Curţii Constituţionale, care pune sub semnul întrebării temeiul funcţionării DLAF. Aş face câteva aprecieri. Citind cu atenţie raportul, constatăm că sunt câteva instituţii asupra cărora Comisia şi-a consolidat deja o impresie favorabilă şi cred că acest lucru trebuie subliniat. Cu menţiuni pozitive în mod expres sunt: Parchetul General, DNA, Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul de Interne, ANI şi Parlamentul, din punct de vedere al adoptării Codurilor. Eu aş spune că aici merită făcută o menţiune. Totuşi, în 12 luni România a adoptat patru Coduri: Codul Penal, Codul Civil, Codul de Procedură Penală, Codul de Procedură Civilă. De asemenea, proiectele de legi de aplicare a Codurilor au şi fost menţionate, au fost trimise de Guvern la Parlament. Deci, eu cred că acestea sunt instituţiile asupra cărora Comisia Europeană face aprecieri pozitive. Aprecieri îndoielnice sau negative se fac asupra următoarelor instituţii: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, CSM, Senat. Senatul, prin prisma modului cum a schilodit Legea ANI care trecuse prin Camera Deputaţilor. Mi-aş permite să mai fac o apreciere. Sunt două momente în care Curtea Constituţională vine în interiorul raportului ca fiind izvorul încălcării unor angajamente ale României. Unul cert legat de Legea ANI şi altul potenţial legat de funcţionarea DLAF, care este practic corespondentul OLAF în România. Privind şi la alte decizii ale Curţii, alături de ANI, DLAF, avem decizia cu privire la funcţionarea CNSAS, avem decizia cu privire la pensiile judecătorilor, avem decizia prin care programul de diminuare a efectelor crizei prin reducerea cheltuieilor sociale a fost pur şi simplu respins de Curtea Constituţională, anulat de Curtea Constituţională. Mă întreb dacă nu cumva suntem în situaţia în care toate celelalte instituţii ale României îşi vor pierde credibilitatea având în vedere că mult prea multe decizii ale Curţii Constituţionale au avut efecte în relaţiile internaţionale, dar şi în ceea ce priveşte diminuarea efectelor crizei economice.
Este doar o constatare. Astăzi vedeam o declaraţie a domnului preşedinte Zegrean, că Domnia Sa defineşte, probabil corect, Curtea Constituţională ca fiind o instanţă politico-jurisdicţională. Mă întreb în al cui interes politic s-au luat deciziile cu privire la pensiile judecătorilor, cu privire la amputarea CNSAS, cu privire la amputarea ANI, cu privire la DLAF, care, de asemenea, are atribuţiuni de verificare a banilor europeni utilizaţi în România. Şi vreau să vă semnalez îngrijorarea mea cu privire la decizia Curtii Constituţionale, exprimată şi în raport, cu privire la DLAF. Este bine să ştiţi că România a avut pe programul SAPARD 211 proiecte care vizau industria cărnii şi producţia de ouă. Industria cărnii – sunt băieţii aceia „veseli” care vin mereu la televiziuni şi ne anunţă cum cresc preţurile, dacă bate vântul dintr-o parte, dacă nu-i dă Guvernul nu ştiu ce bani de buzunar sau de construit casă. Vă dau informaţia vizavi de DLAF, de ce mi se pare foarte gravă punerea sub semnul întrebării a funcţionării acestei structuri, care este prelungirea OLAF în România. Ce a constatat OLAF până acum: din 211 proiecte, care vizează industria cărnii şi producţia de ouă, 62 sunt suspecte, sunt în evaluare, suspecte de fraudare, fraudele constând în fals în facturi, selecţii de oferte formale, deci, nu au fost trei competitori în mod real. Manipularea procedurilor de achiziţii: din cele 62 de proiecte, pentru 17 s-a făcut, deja, solicitare oficială să fie returnaţi banii către Uniunea Europeană. E vorba de industria cărnii, asta care ne tot ameninţă la televiziuni. Suma pentru 17 proiecte, la care sunt certe în momentul de faţă falsificările de facturi şi manipularea procedurilor de achiziţii, este 12,75 milioane de euro care trebuie returnaţi, dar asta numai la 17 proiecte din 62 suspecte. Vă pot informa că OLAF a hotărât extinderea de la cele 62, probabil, până la toate cele 211 proiecte, care înseamnă noua industrie a cărnii din România, liniile de procesare şi exponenţii acestei zone, care sunt mereu nemulţumiţi, îi vedem aproape zilnic la televizor ameninţându-ne cu creşterile de preţuri, cu ce nu le face Guvernul. Ei nu au făcut un lucru elementar, să fie cinstiţi atunci când au utilizat banii europeni, iar frauda, falsul în facturi şi falsificarea ofertelor sunt deja dovedite şi banii ceruţi înapoi de OLAF la 17 firme. Sigur, controlul continuă. Deci, de aceea este foarte periculos să scoatem din funcţiune DLAF, în baza hotărârii Curţii Constituţionale, care, iarăşi, nu vrea o instituţie separată de Parchet şi de instanţe, dar este o instituţie europeană la care România s-a angajat să o aibă în funcţiune.
Ca să ne dăm seama unde suntem, tot din punct de vedere al banilor europeni, vreau să ştiţi că România trebuie deja să plătească penalităţi pentru anul 2007 de 16,1 milioane de euro, iar pentru 2008 de alte 6,6 milioane de euro, pentru întârzierea plăţilor la hectar. Deci pentru 2007 s-a depăşit cu plăţile 30 iunie 2008, plata subvenţiilor, şi atunci, conform regulilor Uniunii, se plătesc penalităţi. Pentru 2008 s-a depăşit la plăţi termenul 30 iunie 2009 şi, de asemenea, avem de plătit penalităţi în valoare de 6,6 milioane de euro. Şi aici e şi o chestiune a agenţiilor de plăţi şi o chestiune a declarării suprafeţelor în mod corect şi avem la televiziuni aceiaşi băieţi, care ţipă întruna după subvenţii, dar ei, împreună cu funcţionarii din agenţiile de plăţi, datorită incorectitudinii declaraţiei suprafeţelor şi a faptului că nu este terminată cadastrarea – ceea ce e vina instituţiilor statului, declaraţiile sunt în responsabilitatea deţinătorilor de terenuri – plătim penalităţi. De asemenea, vom mai avea, tot din astfel de motive, şi corecţii financiare pentru 2007 în valoare de 42 de milioane de euro tot la agricultură, pentru 2008 în valoare de 100 de milioane de euro. Acestea nu mai sunt generate de întârzierea în comunicarea suprafeţelor sau întârzierea în punerea la punct a softului din agenţiile de plăţi, ci acestea sunt pentru incorectitudini în declararea suprafeţelor.
V-am dat aceste exemple şi ele pot continua, pentru că vreau să trag un semnal de alarmă către beneficiarii de fonduri europene. Fie că sunt administraţii locale, fie că sunt firme care primesc, prin contracte semnate cu ministerele, surse financiare europene, este o atenţionare publică asupra faptului că aceşti bani se verifică în timp şi cum la SAPARD au venit facturile la plată pentru anii 2005, 2006, 2007, la fel vor veni pentru plăţile care se fac acum către primării pentru apă, pentru canalizare, pentru staţii de epurare, pentru drumuri. Procedurile trebuie verificate, procedurile trebuie să respecte regula, competiţia trebuie să fie corectă în alocarea contractelor către câştigător. Este prima dată când trag un astfel de semnal către cei care utilizează fonduri europene. Îi atenţionez că sumele pot fi integral rambursate. Vreau să ştiţi că regula este următoarea: dacă în interiorul unei achiziţii, spre exemplu executarea canalizării şi a sistemului de apă curentă într-o comună – că aici îţi trebuie probabil şi ţeavă, şi ciment, şi robineţi, şi ce Dumnezeu mai trebuie -, dacă una din achiziţii este viciată în procedură, tot contractul se restituie. Nu există varianta ca numai robineţii, spre exemplu, valoarea robineţilor să fie rambursată. Aceasta este regula Uniunii. Orice element afectează proiectul, se restituie integral toată suma alocată proiectului. Deci, este un apel pe care îl fac şi către sectorul privat, către firme, şi către firmele în care acţionar majoritar este statul, şi către municipalităţi, şi către primăriile comunale, că nerespectarea procedurilor duce – peste un an, doi, trei, când vine controlul cu privire la achiziţii -, duce la returnarea banilor. Din acest punct de vedere mi se pare extrem de grav, în condiţiile în care – sigur, România nu este în cea mai rea situaţie din Uniunea Europeană, sunt ţări într-o situaţie mai dificilă decât noi, dar profit de această ieşire publică ca să-i atenţionez pe toţi utilizatorii de bani europeni că nicio achiziţie nu scapă neverificată şi de organismele interne ale României, şi de organismele europene.
Mergând mai departe, aş reveni – am făcut o paranteză cam mare legată de DLAF, dar cred că era necesară; poate se înţelege importanţa funcţionării acestei instituţii. Aş mai face câteva menţiuni legate de fondul raportului. Partea care vizează abordarea tehnică a realităţilor din România este perfect corectă în raport. O salutăm, ne-o însuşim şi încercăm să o aducem pe linia care să ne permită atingerea obiectivelor de a avea o justiţie funcţională în România. În acelaşi timp însă, nu putem accepta extinderea imaginii negative, generată de forma în care a fost adoptată de către Senat legea ANI, asupra celorlalte condiţionalităţi ale Mecanismului. Iar în celelalte trei benchmark-uri, în afară de numărul doi, care viza înfiinţarea ANI, România a înregistrat progrese recunoscute de raport, chiar dacă în unele zone mai puţin semnificative, dar lucrurile au mers înainte. Punctul meu de vedere este că, din păcate, criticile la adresa ANI au centrat întreaga evaluare a Comisiei pe acest aspect, afectându-i în mod vizibil justeţea şi echilibrul. Eu înţeleg insatisfacţia Comisiei Europene pentru ceea ce s-a întâmplat la Curtea Constituţională şi la Senat cu privire la ANI. Vă pot asigura că insatisfacţia mea este mai mare decât a Comisiei Europene, pentru că interesul meu este ca România să evolueze pozitiv, interesul meu este să creăm instituţii, structuri care să prevină intrarea în conflicte de interese, iar politicienii să aibă averea transparent declarată şi urmărită de populaţie. Nu este numai interesul meu, este interesul oricărui român. Dar de la incidentul ANI, să arunci o tentă profund negativă, când au fost suficiente evoluţii pozitive – marcate chiar de raport -, mi se pare o exagerare, şi nu suntem pregătiţi să o acceptăm.
Progresele trebuie privite aşa cum sunt şi nerealizările aşa cum sunt, fără să avem tentaţia ca pentru un incident – eu îl consider, încă îl consider un incident – să avem în raport formulări de genul: „România încalcă angajamentele luate pentru aderare”. O astfel de formulare este inadmisibilă, atâta timp cât trei din benchmark-uri, trei din condiţionalităţi au mers înainte – unele mai puţin bine, altele mai bine -, dar două esenţiale legat de marea corupţie şi de corupţia la nivel local sunt pozitiv prezentate în raport: benchmark-ul trei şi patru. Nu putem accepta formulări de genul „România încalcă angajamentele pentru aderare”. Vreau să se înţeleagă foarte bine că nu ne degrevăm în niciun fel de responsabilitatea accelerării eforturilor pentru ca toate cele patru condiţionalităţi să fie îndeplinite. Ceea ce ne dorim însă este revenirea la o abordare obiectivă, echilibrată, aşa cum se reflectă din precedentele rapoarte ale Comisiei. Şi acum revin la un lucru asupra căruia v-am prevenit. De asemenea, am remarcat cu îngrijorare includerea în raport a unor domenii care nu fac parte din cadrul stabilit al Mecanismului de Cooperare şi Verificare. La momentul aderării, România s-a angajat la îndeplinirea a patru condiţionalităţi precise în cadrul Mecansimului, iar acestea singure ar trebui să facă obiectul evaluărilor Comisiei. Nu înţelegem şi nu suntem de acord ca în acest raport să fie incluse domenii colaterale, precum achiziţiile publice, care depăşesc cadrul agreat al Mecanismului. Deci, eu v-am prezentat încălcări în achiziţiile publice, dar pentru achiziţiile publice avem alte mecanisme care au fost agreate, cum ar fi OLAF, DLAF, verificări şi aşa mai departe. Şi pe noi ne alertează cu atât mai mult cu cât, în fază iniţială, raportul viza şi accesul în spaţiul Schengen. Deci, nu întâmplător avem reacţia, pentru că nu vrem să riscăm ca acest Mecanism, care a fost foarte bine stabilit ca şi arie de acoperire, să fie implicat şi în alte zone, pentru care avem mecanisme stabilite, agreate şi egale pentru România, ca pentru toate celelalte state membre.
În ceea ce ne priveşte, pentru că principala obligaţie faţă de celelalte state membre este a României, vă asigur că la rându-ne vom face un raport în care să explicăm progresele şi insuccesele care acoperă activitatea instituţiilor României cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, îl vom transmite fiecărui stat membru, ca de altfel şi Comisiei Europene. Aş mai face o precizare care, de data aceasta, vizează Constituţia: sigur că suntem într-o situaţie dificilă. România s-a angajat la benchmark-ul 2 să creeze o Agenţie Naţională de Integritate care să aibă ca obiectiv evoluţia averilor demnitarilor şi transparenţa intereselor pe care aceştia le au. Nu sunt judecător al Curţii Constituţionale să pot comenta decizia, pot face doar observaţii globale, dar dacă avem o Constituţie care nu permite transparenţă pentru interesele şi averile celor aflaţi în funcţii publice, atunci înseamnă că avem o problemă cu Constituţia şi procesul de revizuire şi modernizare a Constituţiei României trebuie să înceapă rapid. În acelaşi timp, aş vrea să vă informez, tocmai pentru că am unele îngrijorări legate de abordări viitoare în baza modului cum a fost formulată partea politică a raportului Comisiei, precum că România nu şi-ar îndeplini obligaţiile asumate faţă de Uniunea Europeană, am îngrijorări legate de accesul în spaţiul Schengen. Vă pot informa că până acum au fost şapte inspecţii pe Schengen, în noiembrie urmează ultima şi ea va viza două aeroporturi, în principal. Toate rapoartele pe îndeplinirea obligaţiilor legate de intrarea României în spaţiul Schengen, în martie 2011, sunt pozitive şi sperăm ca şi ultimul raport care vizează aeroporturile să fie pozitiv. Sper ca cele două benzi rulante de la Timişoara să se monteze, iar la Otopeni domnul ministru Berceanu să termine lucrările la aeroport, în aşa fel încât în noiembrie să se închidă toate evaluările legate de îndeplinirea condiţionalităţilor pentru accesul României în spaţiul Schengen.
Vreau să ştiţi că întotdeauna am considerat că trebuie să avem o relaţie decentă cu Comisia Europeană şi acum punctul meu de vedere este că trebuie să continuăm să cooperăm. Nu vom accepta însă, cu tot respectul nostru pentru Comisia Europeană, formulări care nu reflectă realitatea, de genul: „România nu-şi respectă angajamentele”. Se putea formula „Senatul României n-a respectat angajamentul”, dar România e mare şi are 22 de milioane de români. Sunt instituţii, Camera Deputaţilor care a avut o atitudine absolut corectă faţă de lege, Guvernul; eu am trimis-o de două ori înapoi. Nu poate spune nimeni că România nu-şi respectă angajamentele. DNA-ul este parte din angajamentele României, Parchetul General. Cred că formularea este nedreaptă şi din acest motiv, consider că sunt obligat să reacţionez, arătând că România îşi respectă angajamentele, că suntem determinaţi să le ducem până la capăt, că nu acceptăm ca Mecanismul de Cooperare şi Verificare să iasă din parametrii în care a fost fixat la intrarea României în Uniunea Europeană şi am convingerea că împreună, politicieni, Guvern, Parlament, opoziţie din Parlament, vom găsi formulele ca noua lege ANI să acopere angajamentele pe care România şi le-a asumat.
Un incident nu trebuia – şi nu meritam – să ajungem la formulări în raport de genul „România nu-şi respectă angajamentele”. Sigur, de acord că la Senat nu a existat voinţă politică. Eu cred că din acest punct de vedere, şi opoziţia trebuie să facă o diferenţiere între lupta politică şi interesul naţional. Interesul naţional nu trebuie afectat de lupta politică. Iar acum avem nevoie urgent de o lege ANI. De ce vă spun că avem nevoie de o lege ANI şi nu numai? În primul rând pentru că, aşa cum vă spuneam, este parte, este un punct din angajamentele noastre faţă de… – nu de Comisie, faţă de celelalte 26 de state membre. România s-a angajat ca într-un timp, să îndeplinească nişte condiţii. Aici am avut un incident, generat de Curtea Constituţională, a existat o intenţie pozitivă a Camerei Deputaţilor, au materializat-o. La Senat a fost o defecţiune de parcurs. Să sperăm că va fi rapid remediată. Eu însă, în urma acestui raport, am decis să uzez de atributul constituţional de a convoca Parlamentul în sesiune de urgenţă. Mâine voi transmite celor două Camere solicitarea de a reveni în prima decadă a lunii august din vacanţă, sau, în orice caz, în prima parte a lunii august, pentru că apreciez că este necesară rezolvarea câtorva probleme. Prima şi cea mai importantă este legea ANI. Este angajament al nostru, face parte din pachetul angajat de România şi politicienii, Guvernul şi Parlamentul au obligaţia să dea o formă acestui angajament, o formă convenabilă, convenită cu Comisia Europeană.
Un alt lucru care trebuie făcut, şi el derivă tot din raport, unde se fac din nou referiri la lipsa de eficienţă a justiţiei – adică procesele prea lungi – şi din acest motiv, în solicitarea pe care o voi face Parlamentului să aibă o sesiune extraordinară, nu mă voi limita numai la ANI, la legea ANI. Dacă ştiţi, este un alt proiect de lege, care a trecut tacit prin Camera Deputaţilor şi stă din decembrie 2009 la Senat, care viza neîntreruperea procedurilor în instanţe atunci când se invocă excepţie de neconstituţionalitate de către avocaţi. Cred că Senatul poate să voteze această lege şi ea s-ar constitui într-un element de creştere a vitezei de finalizare a proceselor aflate în instanţă. Şi în sfârşit, probabil aţi auzit că există un proiect de lege care se află la CSM, aşa-numita „lege a micii reforme în justiţie”, care vizează modificarea Codului de Procedură şi a Codului Penal şi a altor legi şi care, de asemenea, are ca obiectiv, pe de o parte, să accelereze procedurile, ca să nu se mai poată, spre exemplu, abuza de lipsa de apărare, azi vine un avocat, mâine nu vine celălalt, la următoarea înfăţişare nu vine al treilea şi uite aşa se tot amână procesele… E doar un exemplu, această lege modifică mai multe elemente din legislaţia care ar face ca instanţele să lucreze mai rapid şi, zic eu, mai bine.