Retele de contrabanda cu tigari din Moldova si Ucraina anihilate de DIICOT

Procurori din cadrul DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) – Serviciul Teritorial Bacău şi Serviciul Teritorial Iaşi au procedat la destructurarea unor importante grupări infracţional organizate specializate în comiterea infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete provenind din Republica Moldova şi Ucraina.



Din primele verificări a rezultat faptul că ţigările erau introduse în ţară prin punctele de frontieră Siret şi Albiţa, comercializarea acestora realizându-se pe raza Municipiilor Bacău şi Iaşi sau a zonelor limitrofe, eludându-se în totalitate plata taxelor aferente.
În cursul acestor operaţiuni au fost efectuate un număr de   20 de percheziţii domiciliare simultane şi s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui număr de 18 inculpaţi.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea confiscării, un număr total de aproximativ 200.000 pachete de ţigări, diferite mărci, 3 autoturisme şi sumele de aproximativ 1 milion Ron şi  43.885 Euro, provenite din săvârşirea infracţiunilor.



Prin săvârşirea faptelor s-a cauzat un prejudiciu de aproximativ 2 milioane lei, reprezentând taxe vamale, accize şi TVA.
Acţiunea a fost instrumentată împreună cu Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Iaşi şi Suceava, Direcţia de Operaţiuni Speciale, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău,  Direcţiile Regionale Vamale Bacău şi Iaşi precum şi cu Inspectoratele Judeţene de Jandarmi Bacău şi Iaşi.


Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *