Obiectiv: fabricarea de tramvaie
Cele trei firme vor sa bata palma pentru a merge impreuna in sprijinirea proiectului de a construi tramvaie. O afacere profitabila din care au de castigat atat societatile cat si resursele umane.
RATB intenţionează să pună în aplicare un acord-cadru pentru încheierea unui parteneriat cu Astra Vagoane Arad şi Siemens în vederea fabricării de tramvaie cu podea joasă, complet coborâtă, care să fie vândute peste tot în lume.
Directorul general al regiei Adrian Criţ, a precizat luni, într-o conferinţă de presă, că în cadrul acestui parteneriat RATB va participa cu spaţiile de producţie, utilităţi şi forţa de muncă, iar Astra Vagoane Arad, deţinătoarea licenţei Siemens va veni cu investiţia şi cu retehnologizarea liniei de producţie tramvaie din cadrul Uzine de Reparaţii Atelierele Centrale (URAC) a regiei
Cu această ocazie, şeful RATB a făcut o deplasare împreună cu presa în cadrul uzinei de reparaţii, unde a explicat că în prezent halele de lucru funcţionează în condiţii improprii şi personalul are de suferit din cauza evoluţiei în timp a dotărilor din parcul auto RATB. „În ultimii ani, muncitorii noştri nu prea mai au de lucru la reparaţii, pentru că au fost achiziţionate maşini noi”, a spus Criţ.
Preşedintele Siemens România, Cristian Secoşan, şi-a exprimat satisfacţia pentru această asociere, arătând că firma germană va livra o parte din componentele noilor tramvaie, care vor fi de cel mai înalt nivel.
Astra Vagoane Arad are o experienţă în fabricarea de tramvaie de peste 120 de ani şi este gata să finanţeze acest proiect, astfel încât peste circa şase luni să se poată implementa primul prototip de tramvai. „Acordul nostru este de a face o fabrică modernă şi a face tramvaie care să concureze cu orice fabrică din lume”, a spus preşedintele societăţii, Valer Blindar. Potrivit RATB, un tramvai Imperio care se va construi la Bucureşti, ar costa în medie 2 milioane de euro, iar capacitatea de execuţie ar putea fi de 30-40 tramvaie pe an.
Acordul cadru pentru parteneriatul cu Astra Vagoane Arad şi Siemens trebuie să fie aprobat de către consilierii municipali.