Aproximativ 5.500 de tichete de intrare la meciul Rapid – Steaua, programat duminică în cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, s-au vândut până marţi după-amiază la casele de bilete de la stadionul Giuleşti – Valentin Stănescu.
Un tânăr de 20 de ani din Dâmboviţa a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat un băiat în vârstă de şapte ani, iar alţi doi copii de 11 ani sunt suspectaţi şi ei că l-au supus la perversiuni sexuale pe acelaşi minor. Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au admis recursul procurorilor dâmboviţeni şi au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Toyota a anuntat astazi, 02.04.2011, ca va ridica preţurile la toate modelele auto incepand cu aceasta primavara. In general creşterile vor fi mici, variind de la numai 0.4 – 2.2 la sută. Totusi exista cinci modele Toyota care nu sunt afectate de noile preţuri: Tacoma, Toyota Yaris şi sedan, Lexus CT200h şi Scion xB.
Sorin Ovidiu Vintu, Ţurcan Octavian, şi Stoian Alexandru retinuti de Parchet pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului. Sorin Ovidiu Vintu a trimis sume de bani condamnatului Popa Nicolae,