Ordin 186/2010 privind practica efectuata de studenti, masteranzi in cadrul MAI

Ordin 186/2010 privind organizarea şi desfăşurarea stagiului de practică de specialitate în structuri ale MAI pentru studenţii/masteranzii din cadrul instituţiilor de învăţământ superior civile
EMITENT:     MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 27 august 2010

    Având în vedere prevederile Legii nr. 258/2007 privind practica elevilor şi studenţilor,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Prevederile prezentului ordin reglementează organizarea şi desfăşurarea stagiului de practică de specialitate în structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, denumit în continuare M.A.I., pentru studenţii/masteranzii din cadrul instituţiilor de învăţământ superior civile.
    ART. 2
    (1) Efectuarea stagiului de practică al studenţilor/masteranzilor se organizează şi se desfăşoară pe baza unui contract-cadru de colaborare sau a unei convenţii, după caz, încheiat/încheiată între partenerul de practică şi organizatorul de practică.
    (2) Convenţia este documentul de practică încheiat între partenerul de practică şi organizatorul de practică, având ca durată un semestru ori un an universitar.
    (3) Modelul contractului-cadru de colaborare privind practica studenţilor/masteranzilor din instituţiile de învăţământ superior civile în structurile M.A.I. este prevăzut în anexa nr. 1( descarca contract).
    (4) Părţile semnatare ale documentului de practică menţionat la alin. (3) pot insera şi alte clauze contractuale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii de practică.
    (5) Contractele-cadru de colaborare şi convenţiile încheiate de structurile M.A.I. se înregistrează şi se depun la secretariatul acestora.
    ART. 3
    În sensul prezentului ordin, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
    a) partener de practică – structura M.A.I. care a încheiat un contract-cadru de colaborare sau o convenţie cu organizatorul de practică;
    b) organizator de practică – instituţia de învăţământ superior civilă acreditată sau, după caz, autorizată să funcţioneze provizoriu, care desfăşoară activităţi instructiv-educative şi formative şi care a încheiat un contract-cadru de colaborare ori o convenţie cu partenerul de practică;
    c) practicant – studentul/masterandul care desfăşoară activităţi practice pentru consolidarea cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea abilităţilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte, comunicat de către organizatorul de practică;
    d) îndrumător de practică – persoana desemnată de partenerul de practică, care monitorizează activitatea practicantului şi îl sprijină în dobândirea competenţelor profesionale planificate pentru perioada stagiului de practică;
    e) cadru didactic supervizor – persoana desemnată de organizatorul de practică, care asigură planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării stagiului de practică;
    f) stagiu de practică – activitatea desfăşurată de practicant, în conformitate cu planul de învăţământ, care are drept scop aplicarea cunoştinţelor teoretice însuşite de acesta în cadrul programului de instruire;
    g) portofoliu de practică – documentul ataşat contractului-cadru de colaborare sau convenţiei, care cuprinde obiectivele educaţionale ce urmează a fi atinse, competenţele ce urmează a fi obţinute prin stagiul de practică, precum şi modalităţile de derulare a stagiului de practică;
    h) notă de evaluare – documentul de evaluare a pregătirii profesionale dobândite de practicant pe perioada stagiului de practică.

    CAP. II
    Desfăşurarea stagiului de practică în structurile M.A.I.

legislatie, legislatie comert, legislatie online, monitorul oficial online
    ART. 4
    Activităţile de practică urmăresc atingerea următoarelor obiective generale:
    a) documentarea practicanţilor pe domenii de interes stabilite împreună cu cadrele didactice supervizoare;
    b) însuşirea unor deprinderi de lucru specifice activităţilor desfăşurate în cadrul partenerului de practică;
    c) familiarizarea practicanţilor cu activităţile desfăşurate de partenerul de practică, în domeniul de interes al acestora;
    d) aprofundarea cunoştinţelor obţinute în cadrul materiilor de studiu din planurile de învăţământ aferente fiecărui an;
    e) realizarea unor materiale cu caracter informativ (buletine, reviste etc.).
    ART. 5
    (1) Obligaţiile îndrumătorului de practică se stabilesc de partenerul de practică în acord cu specificul atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului.
    (2) În funcţie de obiectivele educaţionale prevăzute în portofoliile de practică, partenerul de practică poate solicita implicarea structurilor aflate în subordinea acestuia care, prin profilul compartimentelor/birourilor/serviciilor proprii, pot contribui la procesul de instruire a practicanţilor, la sesizarea îndrumătorului de practică.
    ART. 6
    Pe timpul stagiului de practică îndrumătorul de practică urmăreşte realizarea obiectivelor şi tematicilor stabilite de organizatorul de practică.
    ART. 7
    Accesul practicanţilor la informaţii clasificate este interzis.
    ART. 8
    Corespondenţa dintre partenerul de practică şi organizatorul de practică cu privire la planificarea, organizarea şi supravegherea desfăşurării stagiului de practică al practicantului se poartă între îndrumătorul de practică şi cadrul didactic supervizor.
    ART. 9
    (1) La finalizarea stagiului de practică, îndrumătorul de practică avizează raportul/proiectul de practică întocmit de practicant din punctul de vedere al conformităţii datelor menţionate cu cele la care practicanţii au avut acces în procesul instructiv-educativ.
    (2) La finalul desfăşurării stagiului de practică, îndrumătorul de practică elaborează un raport pe baza evaluării nivelului de dobândire a cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor dobândite de practicanţi, pe care îl prezintă spre aprobare conducătorului partenerului de practică, însoţit de o notă de evaluare a activităţii fiecărui practicant, ce conţine calificativul/nota propus(ă), întocmită potrivit procedurii de evaluare stabilite în contractul-cadru de colaborare sau în convenţie.
    (3) Partenerul de practică aduce la cunoştinţa practicantului calificativul/nota acordat(ă) şi furnizează organizatorului de practică documentele de evaluare cu privire la stagiul de practică desfăşurat de fiecare practicant.
    ART. 10
    Partenerul de practică are următoarele obligaţii:
    a) să pună la dispoziţia practicanţilor mijloacele logistice, tehnice şi tehnologice deţinute, în sprijinirea aplicării cunoştinţelor teoretice primite de aceştia în cadrul procesului de instruire;
    b) să aibă personal specializat care să coordoneze şi să participe la evaluarea desfăşurării stagiului de practică;
    c) să desfăşoare programul de activitate astfel încât să permită realizarea stagiului de practică în condiţii normale, fără a se depăşi durata normală a programului de lucru şi, în toate cazurile, fără a se depăşi ora 20,00;
    d) să desemneze din rândul personalului propriu un îndrumător de practică;
    e) să informeze organizatorul de practică în legătură cu stabilirea locaţiei şi a orarului stagiului de practică pentru fiecare practicant comunicat de acesta;
    f) să instruiască practicantul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, P.S.I., reglementările legale ce vizează securitatea informaţiilor clasificate şi consecinţele nerespectării lor, specifice activităţilor pe care le va desfăşura;
    g) să ţină evidenţa documentelor de practică şi să monitorizeze aplicarea acestora în timpul desfăşurării stagiului de practică împreună cu organizatorul de practică;
    h) să înregistreze prezenţa la activitate a practicantului şi să semnaleze organizatorului de practică eventualele abateri;
    i) să îl ajute pe practicant să îşi urmărească portofoliul de practică, punându-i la dispoziţie mijloacele necesare;
    j) să furnizeze organizatorului de practică documentele de evaluare a stagiului de practică desfăşurat de fiecare practicant, întocmite potrivit procedurii de evaluare stabilite în contractul-cadru de colaborare sau în convenţie;
    k) să analizeze la terminarea stagiului modul de organizare şi desfăşurare a activităţii de practică şi să aducă la cunoştinţa practicantului calificativele/notele acordate, în termen de 3 zile de la finalizarea stagiului de practică.
    ART. 11
    Organizatorul de practică are următoarele obligaţii:
    a) să organizeze pentru studenţi/masteranzi o sesiune premergătoare stagiului în care să le aducă la cunoştinţă obiectivele şi durata stagiului, obligaţiile ce le revin pe perioada stagiului, elementele de identificare ale instituţiei sau orice alte informaţii considerate necesare;
    b) să stabilească durata, perioada şi conţinutul practicii de specialitate în portofoliile de practică;
    c) să desemneze cadrele didactice supervizoare şi să le comunice partenerilor de practică;
    d) să informeze partenerul de practică în legătură cu numărul şi datele de identificare ale practicanţilor ce vor efectua stagiul de practică;
    e) să precizeze în documentele de practică reguli privind evaluarea stagiului de practică stabilite în acord cu obiectivele de pregătire propuse.
    ART. 12
    Practicanţii au următoarele obligaţii:
    a) înainte de începerea stagiului de practică, să prezinte partenerului de practică copia actului de identitate, curriculum vitae şi declaraţia pe propria răspundere, completată potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2;
    b) să desfăşoare activităţi conform portofoliului de practică, respectând durata şi perioada impuse de organizatorul de practică;
    c) să respecte normele de ordine interioară ale partenerului de practică şi pe cele de securitate şi sănătate în muncă, P.S.I., reglementările legale ce vizează securitatea informaţiilor clasificate şi consecinţele nerespectării lor, specifice activităţii desfăşurate;
    d) să fie prezenţi la practică potrivit programului stabilit de comun acord; în caz de boală sau alte cauze obiective, practica se recuperează fără a perturba procesul de pregătire teoretică a practicantului;
    e) să întocmească şi să susţină raportul/proiectul de practică.
    ART. 13
    (1) Personalul M.A.I. care urmează cursurile unor instituţii de învăţământ superior civile beneficiază, la solicitarea acestuia, de echivalarea activităţii desfăşurate în cadrul structurii M.A.I. cu stagiul de practică prevăzut în planul de învăţământ al instituţiei respective.
    (2) Personalul M.A.I. menţionează obligatoriu, cu ocazia solicitării, datele de identificare ale instituţiei de învăţământ superior civile şi forma de învăţământ urmată, perioada desfăşurării stagiului de practică şi anexează portofoliul de practică.
    (3) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), structura M.A.I. în care este încadrat solicitantul îi eliberează acestuia o adeverinţă din care să rezulte parcurgerea activităţilor specifice pentru realizarea obiectivelor educaţionale cuprinse în portofoliul de practică.
    (4) Solicitarea prevăzută la alin. (1) este soluţionată favorabil de către şeful structurii numai în măsura în care domeniul studiilor urmate se circumscrie domeniilor de activitate ale structurii M.A.I. în care este încadrat solicitantul.

    CAP. III
    Dispoziţii finale

    ART. 14
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 15
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga


Bucureşti, 19 august 2010.
Nr. 186.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *