Adapostul de caini de la Bucov ar putea fi desfiintat
Din cauza problemelor aparute intre autoritatile orasului Ploiesti si cele ale comunei Bucov, adapostul ar putea fi mutat in alta zona.
Nemultumiti de faptul ca localitatea Bucov s-a umplut de maidanezi, consilierii locali au votat o hotarare prin care impun municipalitatii sa desfiinteze stabilimentul de caini. „Am trimis o adresa prin care i-am anuntat sa-si caute un teren sa-si mute si dumnealor adapostul de caini in localitatea Ploiesti”, a declarat Ion Savu, primarul comunei Bucov, pentru ziarul Telegraful de Prahova.
Momentan, Primaria Ploiesti nu a dat curs solicitarii, insa ca urmare a acestui conflict planul de extindere a adapostului de caini de la Bucov, momentan, nu poate fi pus in aplicare. „Am solicitat un aviz pe aceasta tema, insa, Primaria Bucov nu a dat curs cererii noastre”, sustine Oana Cristina Iacob, secretarul municipiului Ploiesti.