Alaptarea bebelusilor se dovedeste tot mai benefica, atat pentru mama cat si pentru copii. Noile studii arata ca procedeul alaptarii contribuie si la nivelul intelectual al copilului. Potrivit unui studiu publicat în revista „JAMA Pediatrics”, bebeluşii care au fost alăptaţi de mame mai mult timp dovedesc o dezvoltare cognitivă mai avansată.
Numeroase studii au demonstrat că acest „aliment ideal” (definit astfel de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, OMS) reduce riscul de a suferi (sau de a suferi de o formă acută) de otită, diaree, pneumonie sau infecţii urinare. Pe termen lung, alăptarea se asociază, de asemenea, cu o mai mică probabilitate de a suferi de alergii şi diabet. Unele cercetări indicau deja o dezvoltare cognitivă mai pronunţată, însă „aveau unele limitări”, explică autorii acestui studiu, de la Spitalul de copii din Boston (SUA).
Mandy Belfort şi echipa sa au examinat efectul pe care îl puteau avea durata şi hrănirea exclusivă cu lapte matern de către 1.312 femei asupra dezvoltării cognitive a copiilor lor până la vârsta de şapte ani. Copiii hrăniţi cu lapte matern pe o perioadă mai mare (şase luni, cum recomandă OMS) dovedeau la vârsta de trei ani un nivel mai înalt de inteligenţă verbal-lingvistică, iar la şapte ani, nivelul coeficientului lor de inteligenţă era mai mare decât cel al minorilor care nu fuseseră alăptaţi, potrivit cercetătorilor. Totuşi, „nu am văzut vreo legătură cu memoria sau capacitatea de învăţare”, a spus Belfort.
„Alăptarea maternă în primul an de viaţă ar putea mări inteligenţa copilului cu până la patru puncte”, subliniază autorul editorialului care însoţeşte studiul, Dimitri Christakis, de la Institutul de cercetări al Spitalului de copii din Seattle (SUA).
Rezultatele vin în sprijinul recomandării naţionale şi internaţionale care promovează alăptarea exclusivă în primele şase luni de viaţă.