Kovacs István – „La primul meci am luat un cap în gură”
Arbitrul careian Kovacs Istvan a povestit echipei ProSport drumul parcurs spre marea performanţă în arbitraj şi motivul pentru care s-a apucat de această meserie.
Raul Crisan, ca si transferat la Dinamo
Fundasul sătmărean Raul Crisan si-a început de sâmbătă pregătirea la Dinamo sub comanda antrenorului Ioan Andone. Crisan, care era în ultimele sase luni de contract cu Silvania simleu, era monitorizat deja de gruparea din Şoseaua Stefan cel Mare, iar oficialii clubului sălăjean si-au dat acordul ca fostul fundas de la Somesul să plece încă din iarnă la Dinamo
Vremea azi

Alerta pentru prevenirea contaminarii cu virusul febrei aftoase
Boala contagioasa. Acesta mai spune ca aceasta boala este foarte contagioasa iar implicatiile economice sunt dezastruoase si se pot intinde pe zone intregi. Animalele la care poata sa apara febra aftoasa sunt bovine, bubaline, ovine, caprine, porcine domestice sau salbatice.
Moarte misterioasa la Viile Satu Mare
Potrivit anchetatorilor, in cauza nu sunt suspiciuni de omor. Cadavrul a fost depus la morga pentru efectuarea autopsiei. „In cursul zilei de azi se va efectua autopsia iar medicii legisti vor stabili cauza exacta a mortii. Anchetatorii nu au gasit urme de violenta pe corpul barbatului
Se cauta directori la Teatrul de Nord si Centrul Cultural G.M.Zamfirescu
Candidatii trebuie sa depuna un proiect de management in conformitate cu prevederile O.U. nr. 189 din 25 noiembrie 2008, actualizata, privind managementul institutiilor publice de cultura, prevederile H.G. nr. 1301/2009 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si desfasurare a concursului de proiecte de management, regulamentului-cadru de organizare si desfasurare a evaluarii managementului, modelului-cadru al caietului de obiective, modelului-cadru al raportului de activitate
Medicii de familie vor da sfaturi telefonice satmarenilor
„Teoretic in cateva zile trebuie sa primim acele coduri de acces prin care pacientii fiecarui medic de familie sa poata apela la sfaturi medicale. In momentul in care vor sosi codurile, medicii implicati in proiect isi vor face publice numerele de telefon la care vor putea fi accesati pentru astfel de sfaturi. Acest lucru desigur nu inlatura obisnuitele conultatii care se fac doar personal prin programari anterioare”, spune medicul Calin Bumbulut, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie.
Vezi aici programul de intrerupere a furnizarii curentului electric
Marti – 11 ianuarie: intre orele 8.00-15.00 in Satu Mae pe strazile Gorunului si Bulevardul Closca bloc 30 – partial, in localitatile Mesteacan, Apa, Tarna Mare, Bixad si Sanislau – partial, iar in Ser – total.