Presedintele României, Traian Basescu, l-a primit marti, 16 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe Martin Preineder, presedintele Consiliului Federal (Bundesrat) al Republicii Austria .
Presedintele Traian Basescu a aratat ca Austria este unul dintre partenerii cei mai importanti ai României din Uniunea Europeana, fiind un prieten constant al României si un stat de care ne leaga o multitudine de interese comune în dosarele europene si regionale. Seful statului a exprimat satisfactia partii române pentru implicarea continua si substantiala a investitorilor austrieci în România. Presedintele Preineder a subliniat relatiile bilaterale foarte bune care leaga România si Austria , evidentiind interesul autoritatilor de la Viena, cât si al oamenilor de afaceri austrieci pentru o relatie pe termen lung cu România.
În discutiile referitoare la agenda europeana, presedintele Consiliului Federal (Bundesrat) al Republicii Austria a transmis aprecierea autoritatilor austriece fata de îndeplinirea, de catre România, a criteriilor de aderare la Spatiul Schengen si sustinerea pentru respectarea calendarului de aderare asumat pentru martie 2011. Presedintele Basescu a precizat ca, prin calitatea pregatirii interne, România dovedeste ca aplica acquis-ul Schengen în întregime iar evaluarea României trebuie sa se faca exclusiv în baza cadrului stabilit pentru Schengen.
În discutiile privind incluziunea sociala a comunitatii rome, presedintele Traian Basescu a subliniat faptul ca situatia romilor, inclusiv situatia speciala a romilor nomazi, necesita o abordare europeana, complementara eforturilor nationale ale tarilor de origine si tarilor de destinatie, cu implicarea responsabila a comunitatii rome în acest proces. În context, ambii interlocutori au reiterat importanta respectarii stricte a principiului liberei circulatii a cetatenilor europeni în spatiul UE si a cadrului normativ european care îl reglementeaza.
Referitor la Strategia Dunarii, seful statului a subliniat asteptarile României de la Strategie, care va constitui un adevarat proiect de dezvoltare regionala. Presedintele Preineder a aratat ca aceasta reprezinta o adevarata oportunitate de dezvoltare economica si turistica de care vor beneficia toate statele riverane.
Cu ocazia discutiilor au mai fost abordate si alte problemele în atentie de pe agenda europeana, cum ar fi criza economica si masurile de redresare economica adoptate în cadrul strategiilor de iesire din criza, guvernanta economica a Uniunii, perspectivele Europei sociale, disciplina bugetara si importanta respectarii criteriilor Pactului de Stabilitate.
Sursa: Presedintia Romaniei
17.11.2010