Boc s-a intalnit cu reprezentantii Intel Corporation

Primul-ministru Emil Boc s-a întâlnit cu reprezentanti ai Intel Corporation

Primul-ministru Emil Boc a avut , la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanti ai Intel Corporation, cu ocazia deschiderii la Bucuresti a Centrului de Cercetare si Dezvoltare Solutii Software.
„Guvernul sustine si promoveaza investitiile în tehnologia informatiei, cu precadere în zona de cercetare, ca domeniu cu importanta strategica pentru dezvoltarea viitoare a României. Aceasta este directia corecta, întrucât permite o dezvoltare sustenabila în domeniul tehnologic si este si creatoare de valoare adaugata”, a subliniat premierul Emil Boc.
În cadrul discutiilor, reprezentantii Intel au aratat ca printre motivele fundamentale care au dus la alegerea României pentru realizarea acestei investitii s-au aflat înalta calificare a fortei de munca, precum si politica guvernamentala de mentinere a neimpozitarii veniturilor programatorilor.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale si Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor din Camera Deputatilor.
 

Sursa: Guvernul Romaniei



08.11.2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *