Studiile continua sa demonstreze ca Bucurestiul, o capitala europeana, este foarte poluat si afecteaza sanatatea locuitorilor sai. Nu stim de cate studii mai este nevoie sa se demonstreze poluarea pe care o respira populatia din capitala ca sa fie luate masurile adecvate.
În Bucureşti continuă să se înregistreze un grad mare de poluare a aerului pe care îl respirăm, mai multe substanţe poluante înregistrând valori peste limitele de pericol pentru sănătatea umană, relevă un studiu dat publicităţii miercuri de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.
Vremea Bucuresti

Conform studiului, în Capitală se înregistrează depăşiri substanţiale şi frecvente ale limitelor impuse de Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru concentraţiile de substanţe poluante în aer iar această situaţie are efecte serioase asupra sănătăţii populaţiei.
Experţii Ecopolis somează, astfel, autorităţile statului responsabile să ia măsuri urgente pentru atenuarea problemei.
Studiul Ecopolis şi-a propus să monitorizeze în detaliu calitatea aerului din Bucureşti în anul 2010 pentru a atrage atenţia asupra zonelor cu risc şi a substanţelor periculoase, apoi să evidenţieze legătura dintre poluarea atmosferică şi efectele acestui fenomen asupra sănătăţii populaţiei.
Potrivit concluziilor studiului, problema poluării atmosferice nu este specifică unei anumite zone din Bucureşti. Deşi sunt zile şi ore ale zilei în care poluarea este mai intensă în anumite zone centrale, fenomenul este generalizat în toată Capitala.
În anul 2010, toate staţiile de monitorizare a calităţii aerului din zona Bucureşti-Ilfov au înregistrat depăşiri ale concentraţiilor limită pentru cel puţin o substanţă poluantă (PM10). Unele au înregistrat depăşiri pentru două sau chiar trei substanţe poluante. La şapte din cele opt staţii au existat mai multe depăşiri ale limitei zilnice decât este permis prin normele europene (35).
Dintre substanţele poluante prezente în aerul din Bucureşti, cele mai periculoase pentru sănătatea populaţiei sunt pulberile în suspensie PM10 şi PM2,5. Au fost înregistrate depăşiri maxime de peste cinci ori mai mari decât limita zilnică pentru PM10 şi de peste şase ori mai mari decât limita zilnică pentru PM2,5.
Mediile anuale, atât pentru PM10, cât şi pentru PM2,5, sunt mai mari decât limita anuală la toate staţiile la care sunt măsurate.
O serie de estimări conservatoare bazate pe studii de specialitate demonstrează că, dintre adulţii şi copiii sub un an care mor în fiecare an în Bucureşti, câteva zeci ar putea fi salvaţi dacă aerul ar fi mai curat. Din cauza poluării statul cheltuieşte sume considerabile de bani în plus în fiecare an prin sistemul de sănătate, mai arată specialiştii de la Ecopolis.