Casa Regală a Spaniei a anunţat că va scădea salariile oficialilor şi cheltuielile de protocol cu suma de 170.000 de euro – reprezentată de reducerea cu 2% a bugetului destinat anul acesta.
Potrivit Europa Press, Casa Regală nu are de gând să concedieze, însă prevede economii în privinţa cheltuielilor de cazare, la diurne, recepţii şi cadouri.
In ziua de 26.11.2010, Burtea Marian – Liviu l-a instigat pe Bălăşoiu Ion (cunoscând că este minor) să pătrundă în curtea Postului de Poliţie Rociu şi să incendieze autoturismul din dotarea unităţii, motivat de faptul că cei doi inculpaţii au fost cercetaţi în mai multe dosare de către lucrătorii acestui post
Cel puţin 26 de persoane au fost rănite, dintre care trei se află în stare critică, iar zeci de locuinţe au fost distruse, joi, în urma unui cutremut cu magnitudinea de 5,2, în regiunea autonomă uigură Xinjiang, în nord-vestul Chinei, a anunţat USGS, potrivit agenţiei China Nouă.
Miercuri, orologiul uriaş de lângă statuia amiralului Nelson, din Trafalgar Square, va marca Z-100: 100 de zile înainte ca Regina Elizabeth a II-a să declare deschisă cea de-a treia ediţie de la Londra a Jocurilor Olimpice.