Cu varietatile sale: cimbrisorul salbatic (Thymus pulegioides), cimbrisorul de munte (Thymus serpyllum), cimbrisorul de gradina (Thymus vulgaris)
Denumiri populare: balsami, schinduf, cimbrul ciobanului, iarba cucului, timion timbrisoare, cimbru pasaresc, lamaita, lamaioara
Planta ale carei virtuti culinare dar si terapeutice se cunosc din cele mai vechi timpuri. Cimbrisorul (genul Thymus) creste spontan pe coline, poiene, luminisuri de padure, stancile montane si se inrudeste cu cimbrul de cultura (Satureja hortensis) numit si cimbru mirositor. In unele tari precum Spania, Franta, Italia, Portugalia, Maroc, Siberia, el creste spontan la altitudine mare in timp ce in Romania si Elvetia se cultiva aceasta planta.
Cimbrisorul este o planta vivace, cu ramuri culcate la pamant, care prind radacini. Din aceste ramuri cresc numeroase tulpini inalte de 7-10 cm. Tulpinile sunt cilindrice, paroase, de culoare verde-rosiatica. In varful lor se afla gramajoare de flori. Frunzele sunt mici, opuse, glabre, de forma ovala, cu marginea intreaga, uneori indoita in jos. La baza lor, spre petiol, care este foarte scurt, se gasesc perisori (cili) ce poarta glande cu ulei eteric. Privite in zare, frunzele prezinta niste puncte transparente, care sunt in realitate celule cu ulei eteric. Florile au un calicul tubulos-paros terminat cu 5 dinti lungi, ciliati. Corola este formata din doua buze (bilabiata) de culoare roz. Planta este placut mirositoare. Cimbrisorul infloreste incepand cu luna mai pana in septembrie. Creste prin fanetele de pe dealuri, ajungand pana in zona muntoasa.
Indicatii terapeutice Cimbrisorul de camp: intern: dispepsii, dischinezii biliare, viermi intestinali, extern: plagi, reumatism, guta, seboree.
Mod de folosire: infuzie, tinctura, frunze proaspete (poate fi folosit atat in stare proaspata cat si uscata)
– Frunzele proaspete sunt folosite pentru aromatizarea si condimentarea preparatelor culinare, avand si efect terapeutic (ajuta digestia, stimuleaza functia hepato-biliara, sprijina functia pancreatica)
– Infuzia, se prepara din 1- 2 lingurite de planta uscata si maruntita la 250 ml apa clocotita care se lasa la infuzat 5-10 minute, apoi se strecoara si se consuma 2- 3 cani pe zi. Sub forma de gargara poate fi administrat in amigdalite, faringite, laringite
– Tinctura se prepara din frunze si inflorescente (culese la soarele amiezii) puse intr-o sticla peste care se toarna alcool de 60-70 de grade, se inchide ermetic si se lasa la macerat timp de 15 zile, se administreaza cate 20 de picaturi de 3 ori pe zi pentru dischinezii biliare, dispepsii gastro-intestinale, viermi intestinali, enterocolite, tuse, bronsite.
Contraindicatii:
Denumiri populare: balsami, schinduf, cimbrul ciobanului, iarba cucului, timion timbrisoare, cimbru pasaresc, lamaita, lamaioara
Planta ale carei virtuti culinare dar si terapeutice se cunosc din cele mai vechi timpuri. Cimbrisorul (genul Thymus) creste spontan pe coline, poiene, luminisuri de padure, stancile montane si se inrudeste cu cimbrul de cultura (Satureja hortensis) numit si cimbru mirositor. In unele tari precum Spania, Franta, Italia, Portugalia, Maroc, Siberia, el creste spontan la altitudine mare in timp ce in Romania si Elvetia se cultiva aceasta planta.
Cimbrisorul este o planta vivace, cu ramuri culcate la pamant, care prind radacini. Din aceste ramuri cresc numeroase tulpini inalte de 7-10 cm. Tulpinile sunt cilindrice, paroase, de culoare verde-rosiatica. In varful lor se afla gramajoare de flori. Frunzele sunt mici, opuse, glabre, de forma ovala, cu marginea intreaga, uneori indoita in jos. La baza lor, spre petiol, care este foarte scurt, se gasesc perisori (cili) ce poarta glande cu ulei eteric. Privite in zare, frunzele prezinta niste puncte transparente, care sunt in realitate celule cu ulei eteric. Florile au un calicul tubulos-paros terminat cu 5 dinti lungi, ciliati. Corola este formata din doua buze (bilabiata) de culoare roz. Planta este placut mirositoare. Cimbrisorul infloreste incepand cu luna mai pana in septembrie. Creste prin fanetele de pe dealuri, ajungand pana in zona muntoasa.
Indicatii terapeutice Cimbrisorul de camp: intern: dispepsii, dischinezii biliare, viermi intestinali, extern: plagi, reumatism, guta, seboree.
Mod de folosire: infuzie, tinctura, frunze proaspete (poate fi folosit atat in stare proaspata cat si uscata)
– Frunzele proaspete sunt folosite pentru aromatizarea si condimentarea preparatelor culinare, avand si efect terapeutic (ajuta digestia, stimuleaza functia hepato-biliara, sprijina functia pancreatica)
– Infuzia, se prepara din 1- 2 lingurite de planta uscata si maruntita la 250 ml apa clocotita care se lasa la infuzat 5-10 minute, apoi se strecoara si se consuma 2- 3 cani pe zi. Sub forma de gargara poate fi administrat in amigdalite, faringite, laringite
– Tinctura se prepara din frunze si inflorescente (culese la soarele amiezii) puse intr-o sticla peste care se toarna alcool de 60-70 de grade, se inchide ermetic si se lasa la macerat timp de 15 zile, se administreaza cate 20 de picaturi de 3 ori pe zi pentru dischinezii biliare, dispepsii gastro-intestinale, viermi intestinali, enterocolite, tuse, bronsite.
Uz intern:
– partea aeriana – tuse convulsiva, tuse astmatica, laringita, boli intestinale, anorexie, tuse convulsiva, raguseli, astm, bronsita, eliminarea viermilor intestinali, depresii, epilepsie, boli ale ficatului, afectiuni ale rinichilor, depresii, dezalcoolizare, surescitari nervoase, tonic digestiv si nervos, stimularea secretiei lactate, stari de voma, abcese, afectiuni cardiac.
Contraindicatii:
– Nu se recomanda in hipopepsii si dispepsii.