Codul fiscal 2011 – Impozit pe profit actualizat la 28.04.2011
ART. 13
Contribuabili
Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:
a) persoanele juridice române; Norme metodologice
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; Norme metodologice
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana juridică română.
f) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
ART. 14
Sfera de cuprindere a impozitului
Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:
a) în cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;
b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;
c) în cazul persoanelor juridice străine şi al persoanelor fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;
d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;
e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
ART. 15
Scutiri
(1) Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:
a) trezoreria statului;
b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, dacă legea nu prevede altfel;
b1) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile cuprinse în titlul IV1;
c) *** Abrogat;
d) fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat; Norme metodologice
e) *** Abrogată.
f) cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte venituri obţinute din activităţi economice, venituri din despăgubiri în formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor;
g) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2001*) privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările ulterioare; Norme metodologice
h) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile obţinute din activităţi economice şi care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune;
i) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
j) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
k) Banca Naţională a României;
l) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii.
(2) Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:
a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
b) contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
d) veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive;
e) donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
f) dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din venituri scutite;
g) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
h) resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
i) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;
j) veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;
k) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale. Norme metodologice
l) sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut donaţia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizaţiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;
m) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;
n) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului III.
(3) Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit şi pentru veniturile din activităţi economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit, prevăzută la alin. (2). Organizaţiile prevăzute în prezentul alineat datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (2) sau în prezentul alineat, impozit calculat prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 alin. (1) sau art. 18, după caz.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) sunt aplicabile şi persoanelor juridice care sunt constituite şi funcţionează potrivit Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Norme metodologice
ART. 16
Anul fiscal
(1) Anul fiscal este anul calendaristic.
(2) Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat. Norme metodologice
ART. 17
Cotele de impozitare
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%, cu excepţiile prevăzute la art. 38.
ART. 18
Impozit minim
(1) Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.
2) – 7) *** Abrogat
Norme metodologice
CAP. 2
Calculul profitului impozabil
ART. 19
Reguli generale
(1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
(2) Metodele contabile, stabilite prin reglementări legale în vigoare, privind ieşirea din gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul profitului impozabil, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Metodele contabile de evaluare a stocurilor nu se modifică în cursul anului fiscal. Norme metodologice
(3) Contribuabilii care au optat până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, conform prevederilor legale, pentru impunerea veniturilor aferente contractelor de vânzare cu plata în rate, pe măsură ce ratele devin scadente, beneficiază în continuare de această facilitate pe durata derulării contractelor respective; cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleaşi termene scadente, proporţional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului. Norme metodologice
(4) În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi de servicii internaţionale, în baza convenţiilor la care România este parte, veniturile şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil, potrivit unor norme speciale stabilite în conformitate cu reglementările din aceste convenţii. Norme metodologice
(5) Tranzacţiile între persoane afiliate se realizează conform principiului preţului pieţei libere, potrivit căruia tranzacţiile între persoanele afiliate se efectuează în condiţiile stabilite sau impuse care nu trebuie să difere de relaţiile comerciale sau financiare stabilite între întreprinderi independente. La stabilirea profiturilor persoanelor afiliate se au în vedere principiile privind preţurile de transfer.
ART. 191
Deduceri pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare
(1) La calculul profitului impozabil, pentru activităţile de cercetare-dezvoltare se acordă următoarele stimulente fiscale:
a) deducerea suplimentară la calculul profitului impozabil în proporţie de 20% a cheltuielilor eligibile pentru aceste activităţi; deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual; în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispoziţiilor art. 26;
b) aplicarea metodei de amortizare accelerată şi în cazul aparaturii şi echipamentelor destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare.
(2) În aplicarea prevederilor prezentului articol se elaborează norme privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării.
Art. 192
Scutirea de impozit a profitului reinvestit
(1) Profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile, este scutit de impozit.
(2) Profitul investit potrivit alin. (1) reprezintă soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la începutul anului, utilizat în acest scop în anul efectuării investiţiei. Scutirea de impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.
(3) Pentru perioada 1 octombrie—31 decembrie 2009, în aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil înregistrat începând cu data de 1 octombrie 2009 şi investit în activele menţionate la alin. (1) produse şi/sau achiziţionate după aceeaşi dată.
(4) Pentru contribuabilii care au obligaţia de a plăti impozit pe profit trimestrial, în situaţia în care se efectuează investiţii în trimestrele anterioare, din profitul contabil cumulat de la începutul anului se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea.
(5) În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 103 care devin plătitori de impozit pe profit în conformitate cu prevederile art. 1071, pentru aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil cumulat de la începutul anului investit în activele menţionate la alin. (1), produse şi/sau achiziţionate începând cu trimestrul în care aceştia au devenit plătitori de impozit pe profit. Pentru anul 2009 profitul contabil luat în considerare la aplicarea facilităţii este cel înregistrat după data de 1 octombrie 2009.
(6) Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz, iar suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit va fi repartizată cu prioritate pentru constituirea rezervelor până la concurenţa profitului contabil înregistrat la sfârşitul exerciţiului financiar. În cazul în care la sfârşitul exerciţiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează regularizarea profitului investit, iar contribuabilul nu este obligat să repartizeze suma profitului investit pentru constituirea rezervelor.
(7) Pentru activele prevăzute la alin. (1) care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acordă pentru lucrările realizate efectiv, în baza unor situaţii parţiale de lucrări, pentru investiţiile puse în funcţiune parţial în anul respectiv.
(8) Prevederile alin. (1) se aplică pentru activele considerate noi, în sensul că nu au fost anterior utilizate.
(9) Contribuabilii care beneficiază de prevederile alin. (1) au obligaţia de a păstra în patrimoniu activele respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de funcţionare, stabilită potrivit Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. În cazul nerespectării acestei condiţii, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc majorări de întârziere, de la data aplicării facilităţii, potrivit legii. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi activele transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare în cazul în care societatea beneficiară preia rezerva aferentă profitului scutit, asumându-şi astfel drepturile şi obligaţiile societăţii cedente, precum şi activele înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare/faliment, potrivit legii.
(10) *** Abrogat
(11) Contribuabilii care aplică prevederile prezentului articol nu pot beneficia de prevederile art. 261 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare.
(12) Prin excepţie de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33 şi ale art. 24 alin. (5), valoarea fiscală, respectiv valoarea de intrare a activelor prevăzute la alin. (1) se determină prin scăderea din valoarea de producţie şi/sau de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea prevăzută la alin. (1).
(13) Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv.
Norme metodologice
ART. 20
Venituri neimpozabile
Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:
a) dividendele primite de la o persoană juridică română;
b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţele favorabile de valoare rezultate din evaluarea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor emise pe termen lung, efectuată potrivit reglementărilor contabile. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii, a lichidării investiţiilor financiare, precum şi la data retragerii capitalului social la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare; Norme metodologice
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, precum şi veniturile din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere;
Norme metodologice
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative. Norme metodologice
e) în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. În aceeaşi perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum şi cheltuielile înregistrate cu ocazia desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
ART. 201
Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene
(1) După data aderării României la Uniunea Europeană sunt, de asemenea, neimpozabile şi:
a) dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
1. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;
2. deţine minimum 15% din capitalul social al unei persoane juridice dintr-un stat membru, respectiv minimum 10%, începând cu 1 ianuarie 2009;
3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
Sunt, de asemenea, neimpozabile şi dividendele primite de persoana juridică română prin intermediul sediului său permanent situat într-un stat membru, în cazul în care persoana juridică română îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1 – 3;
b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, dacă persoana juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:
1. are una dintre formele de organizare prevăzute la alin. (4);
2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;
3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;
4. deţine minimum 15% din capitalul social al filialei dintr-un stat membru, respectiv o participare minimă de 10%, începând cu data de 1 ianuarie 2009;
5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani. Norme metodologice
(2) Prevederile alin. (1) lit. a) şi b) nu se aplică profiturilor repartizate persoanelor juridice române, respectiv sediilor permanente din România ale unor persoane juridice străine dintr-un stat membru, în legătură cu lichidarea unei filiale dintr-un stat membru.
(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) stat membru – stat al Uniunii Europene;
b) filială dintr-un stat membru – persoana juridică străină al cărei capital social include şi participaţia minimă prevăzută la alin. (1) lit. a) pct. 2 şi lit. b) pct. 4, deţinută de o persoană juridică română, respectiv de un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine dintr-un stat membru;
c) stat terţ – oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene.
(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) pct. 1, formele de organizare pentru persoanele juridice străine sunt:
a) societăţile înfiinţate în baza legii belgiene, cunoscute ca „société anonyme”/”naamloze vennootschap”, „société en commandite par actions”/”commanditaire vennootschap op aandelen”, „société privée a responsabilite limitee”/”besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid”, „société cooperative a responsabilite limitee”/”cooperatieve vennootschap met beperkte aansprakelijkheid”, „société cooperative a responsabilite illimitee”/”cooperatieve vennootschap met onbeperkte aansprakelijkheid”, „société en nom collectif”/”vennootschap onder firma”, „société en commandite simple”/”gewone commanditaire vennootschap”, întreprinderi publice ce au adoptat una dintre formele juridice menţionate mai sus, şi alte societăţi constituite conform legii belgiene, supuse impozitului pe profit belgian;
b) societăţile înfiinţate în baza legii daneze, cunoscute ca „aktieselskab” şi „anpartsselskab”; alte societăţi supuse impozitării, conform legii impozitului pe profit, în măsura în care venitul lor impozabil este calculat şi impozitat în conformitate cu regulile generale ale legislaţiei fiscale aplicabile la „aktieselskaber”;
c) societăţile înfiinţate în baza legii germane, cunoscute ca „Aktiengesellschaft”, „Kommanditgesellschaft auf Aktien”, „Gesellschaft mit beschrankter Haftung”, „Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit”, „Erwerbs- und Wirtschaftsgenossenschaft”, „Betriebe gewerblicher Art von juristischen Personen des offentlichen Rechts”, şi alte societăţi constituite conform legii germane, supuse impozitului pe profit german;
d) societăţile înfiinţate în baza legii greceşti, cunoscute ca „anonume etaireia”, „etaireia periorismenes eutunes (E.P.E.)”, şi alte societăţi constituite conform legii greceşti, supuse impozitului pe profit grec;
e) societăţile înfiinţate în baza legii spaniole, cunoscute ca „sociedad anonima”, „sociedad comanditaria por acciones”, „sociedad de responsabilidad limitada”, organisme de drept public care funcţionează în baza legii private; alte entităţi constituite conform legii spaniole, supuse impozitului pe profit spaniol („Impuesto sobre Sociedades”);
f) societăţile înfiinţate în baza legii franceze, cunoscute ca „société anonyme”, „société en commandite par actions”, „société a responsabilite limitee”, „sociétés par actions simplifiees”, „sociétés d’assurances mutuelles”, „caisses d’epargne et de prevoyance”, „sociétés civiles”, care sunt automat supuse impozitului pe profit, „cooperatives”, „unions de cooperatives”, întreprinderi publice industriale şi comerciale, precum şi alte societăţi constituite conform legii franceze, supuse impozitului pe profit francez;
g) societăţile înfiinţate sau existente în baza legii irlandeze, organisme înfiinţate în baza Legii asociaţiilor industriale şi de aprovizionare, societăţi de construcţii înfiinţate în baza Legii asociaţiilor de construcţii şi trusturi bancare de economii, înfiinţate în baza Legii trusturilor bancare de economii, 1989;
h) societăţile înfiinţate în baza legii italiene, cunoscute ca „societa per azioni”, „societa in accomandita per azioni”, „societa a responsabilita limitata”, „societa cooperative”, „societa di mutua assicurazione”, şi entităţi publice şi private a căror activitate este în întregime sau în principal comercială;
i) societăţile înfiinţate în baza legii statului Luxemburg, cunoscute ca „société anonyme”, „société en commandite par actions”, „société a responsabilite limitee”, „société cooperative”, „société cooperative organisee comme une société anonyme”, „association d’assurances mutuelles”, „association d’epargne-pension”, „entreprise de nature commerciale, industrielle ou miniere de l’Etat, des communes, des syndicats de communes, des etablissements publics et des autres personnes morales de droit public”, şi alte societăţi constituite în baza legii luxemburgheze, supuse impozitului pe profit luxemburghez;
j) societăţile înfiinţate în baza legii olandeze, cunoscute ca „naamloze vennootschap”, „besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid”, „Open commanditaire vennootschap”, „Cooperatie”, „onderlinge waarborgmaatschappij”, „Fonds voor gemene rekening”, „vereniging op cooperatieve grondslag”, „vereniging welke op onderlinge grondslag als verzekeraar of kredietinstelling optreedt”, şi alte societăţi constituite în baza legii olandeze şi supuse impozitului pe profit olandez;
k) societăţile înfiinţate în baza legii austriece, cunoscute ca „Aktiengesellschaft”, „Gesellschaft mit beschrankter Haftung”, „Versicherungsvereine auf Gegenseitigkeit”, „Erwerbs- und Wirtschaftsgenossenschaften”, „Betriebe gewerblicher Art von Korperschaften des offentlichen Rechts”, „Sparkassen”, şi alte societăţi constituite în baza legii austriece şi supuse impozitului pe profit austriac;
l) societăţile comerciale sau societăţile de drept civil ce au o formă comercială şi întreprinderile publice înfiinţate în conformitate cu legea portugheză;
m) societăţile înfiinţate în baza legii finlandeze, cunoscute ca „osakeyhtyio/aktiebolag”, „osuuskunta/andelslag”, „saastopankki/sparbank” and „vakuutusyhtio/forsakringsbolag”;
n) societăţile înfiinţate în baza legii suedeze, cunoscute ca as „aktiebolag”, „forsakringsaktiebolag”, „ekonomiska foreningar”, „sparbanker”, „omsesidiga forsakringsbolag”;
o) societăţile înfiinţate în baza legii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
p) societăţile înfiinţate în baza Reglementării Consiliului nr. 2.157/2001/CE, din 8 octombrie 2001, privind Statutul societăţii europene (SE) şi a Directivei 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001, de completare a Statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor şi asociaţiile cooperatiste înfiinţate în baza Reglementării Consiliului (CE) nr. 1.435/2003, din 22 iulie 2003, privind Statutul Societăţii Cooperative Europene (SCE) şi a Directivei Consiliului 2003/72/CE, din 22 iulie 2003, de completare a Statutului Societăţii Cooperative Europene cu privire la implicarea angajaţilor;
q) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei cehe, cunoscute ca „akciova spolecnost”, „spolecnost s rucenim omezenym”;
r) societăţile înfiinţate în baza legii estoniene, cunoscute ca „taisuhing”, „usaldusuhing”, „osauhing”, „aktsiaselts”, „tulundusuhistu”;
s) societăţile înfiinţate în baza legii cipriote, cunoscute ca „etaireies”, supuse impozitului pe profit cipriot;
ş) societăţile înfiinţate în baza legii letone, cunoscute ca „akciju sabiedriba”, „sabiedriba ar ierobezotu atbildibu”;
t) societăţile înfiinţate în baza legii lituaniene;
ţ) societăţile înfiinţate în baza legii ungare, cunoscute ca „kozkereseti tarsasag”, „beteti tarsasag”, „kozos vallalat”, „korlatolt felelossegu tarsasag”, „reszvenytarsasag”, „egyesules”, „kozhasznu tarsasag”, „szovetkezet”;
u) societăţile înfiinţate în baza legii malteze, cunoscute ca „Kumpaniji ta” „Responsabilita Limitata”, „Socjetajiet en commandite li l-kapital taghhom maqsum f’azzjonijiet”;
v) societăţile înfiinţate în baza legii poloneze, cunoscute ca „spolka akcyjna”, „spolka z ograniczona odpowiedzialnoscia”;
w) societăţile înfiinţate în baza legii slovene, cunoscute ca „delniska druzba”, „komanditna druzba”, „druzba z omejeno odgovornostjo”;
x) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei slovace, cunoscute ca „akciova spolocnost”, „spolocnost’s rucenim obmedzenym”, „komanditna spolocnost”.
(5) Dispoziţiile prezentului articol transpun prevederile Directivei 90/435/CEE privind regimul fiscal comun care se aplică societăţilor-mamă şi filialelor acestora din diferite state membre, amendată prin Directiva 2003/123/CE a Consiliului.
ART. 21
Cheltuieli
(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. Norme metodologice
(2) Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi:
a) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către contribuabil;
b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; Norme metodologice
c) cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale, potrivit legii, şi cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale; Norme metodologice
d) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
e) cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate pentru salariaţi şi administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme; Norme metodologice
f) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit; Norme metodologice
g) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă; Norme metodologice
h) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat;
i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
j) cheltuielile … [continut trunchiat]