Procurorii anticorupţie au câştigat lupta declarată unui comisar de la Garda Financiară Brăila, pe care l-au anchetat, în 2007, pentru luare de mită. Condamnat la o pedeapsă cu suspendare, Viorel Drogeanu (40 de ani) a fost cât pe ce să nu execute nicio zi de închisoare, însă speranţele i-au fost spulberate în urmă cu câteva zile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceasta a admis recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Galaţi şi a schimbat sentinţa primei instanţe, dar numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare. Astfel, magistraţii bucureşteni au dispus ca pedeapsa să fie efectuată în regim de detenţie şi au menţinut totodată restul dispoziţiilor, decizie ce este acum definitivă şi irevocabilă. În baza mandatului de executare, poliţiştii Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila au plecat în căutarea inculpatului, pe care l-au depistat pe raza municipiului şi l-au cazat apoi după gratii.
Potrivit procurorilor DNA, comisarul Drogeanu a săvârşit două infracţiuni de luare de mită, beneficiind de înlesniri ca să achiziţioneze în leasing un autoturism de 31.000 de euro şi primind „cadou” tâmplăria termopan de la balconul apartamentului, în valoare de 35 de milioane lei vechi. Cei care i-au oferit aceste „atenţii”, doi patroni brăileni, au avut calitatea de denunţători, scăpând astfel de acuzaţia de dare de mită. Este vorba de administratorul SC „Unitex Com” SRL Brăila, Angelica Pîrlitu şi de Cristian Tender, patronul SC „Bocius” SRL Brăila. Anchetatorii au folosit drept probe în instanţă înregistrări făcute cu ajutorul reportofonului de către unul din denunţători, precum şi înregistrări ale convorbirilor telefonice purtate de comisarul corupt cu diverse persoane.
sursa: obiectivbr