Concursul este organizat de ministerul italian pentru Politici Agricole şi Alimentare şi Forestiere, sub înaltul patronaj al Preşedinţiei Republicii Italiene, al Ministerului Afacerilor Externe, al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Reprezentanţei Comisie Europene în Italia.
Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a anuntat ca înscrierea la concurs se poate face până la 1 martie.
Şcolile din România pot participa alături de copii din alte 28 de ţări la cea de-a VII-a ediţie a concursului Food4U, care are drept scop sensibilizarea tinerilor între 14 şi 19 ani asupra importanţei regimului alimentar sănătos, corect şi echilibrat.
Participarea la competiţie constă în realizarea unui spot video, însoţit de un backstage, care să sublinieze punctul de vedere pe care îl pot avea tinerii cu privire la conştientizarea populaţiei cu privire la dieta echilibrată, urmărind conştientizarea tinerilor asupra consumului de fructe şi legume, înţelegerea asupra rolului alimentelor bio, formarea unei atitudini critice faţă de comportamentele nesănătoase, cum ar fi excesul de alimente, consumul de băuturi alcoolice.
Spotul va fi realizat în limba română cu subtitrare în engleză şi va fi însoţit de un backstage cu o durată de 3 minute care va reda atmosfera generală în care a fost creat spotul.