În prea multe firme românești există un personaj central, aparent indispensabil: Directorul General care „le face pe toate”. El verifică tot, se implică în orice, conduce mașina dintr-un punct de lucru în altul ca să fie „prezent”. Să fie „vizibil”. Să arate că „știe”.
Doar că, în realitate, un asemenea comportament nu înseamnă implicare. Înseamnă lipsă de management.
Să parcurgi 12 kilometri în 19 minute, ca să stai 7 minute într-un punct de lucru unde există deja un șef responsabil, nu este grijă pentru firmă. Este risipă de timp, bani și energie. Este semnul clar că rolurile nu sunt definite, responsabilitățile nu sunt asumate, iar directorul nu conduce — ci controlează compulsiv.
Și, să spunem direct: controlul excesiv este opusul leadership-ului.
Când directorul vrea să fie peste tot, de fapt nu e nicăieri.
Un director care se ocupă de:
- telefoane mărunte,
- vizite neanunțate,
- verificări de rutină pe care le pot face alții,
- micro-decizii zilnice,
nu mai are timp pentru:
- strategie,
- decizii mari,
- planuri de extindere,
- optimizări logistice,
- negocieri avantajoase,
- dezvoltarea oamenilor.
Adică exact ceea ce face, în mod real, un Director General.
Rezultatul?
Firma rămâne blocată la nivelul în care se află astăzi.
Pentru că nimeni nu poate conduce o firmă cu mâna pe ușă și cu ochii în retrovizoare.
Iar șeful de punct? Când vede că „șeful mare” vine zilnic să-l verifice pentru nimic, primește un mesaj clar: „Nu am încredere în tine.”
Și, în momentul în care omul simte că nu are încrederea șefului, el încetează să mai gândească. Doar execută. Nu mai ia decizii. Nu mai inovează. Nu mai pune suflet. Așteaptă să vină șeful. Și șeful va veni — că doar îi place să vină.
Așa se nasc dependența, plafonarea și stagnarea.
Nu e eroism. E autosabotare.
Dacă un director general este cel mai ocupat om din firmă, atunci firma nu are director general. Are doar un om obosit, stresat, mereu în mișcare, dar fără direcție.
Și să fim corecți: nu e vina angajaților. E vina modului de lucru, a lipsei de delegare, a lipsei de indicatori clari și a rolurilor definite superficial. Și mai ales, a nevoii de control care a fost confundată cu „implicare”.
Soluția nu este mai mult efort.
- Delegare reală.
- Indicatori măsurabili.
- Ședințe scurte, dar eficiente.
- Vizite planificate, nu impulsive.
- Responsabilități clare și respectate.
Un director conduce prin oameni, nu în locul lor.
Concluzie
Un director general care vrea să le facă pe toate nu este un erou al firmei. Este motivul pentru care firma nu poate crește. Leadership-ul adevărat nu înseamnă să fii peste tot. Înseamnă să construiești oameni care pot fi în locul tău.
Citeste si … Rolul managerului: antrenor al echipei, nu căpitan în teren