Finante vama comandant protectia copilului infractor politia contrabanda accident strazi agresor udrea stiri ziare Braila

Adio, Gardă! Adio, Vamă!

Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor se vor desfiinţa, activităţile acestora urmând a fi preluate de ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală). Aşa prevede un proiect de act normativ având ca scop reorganizarea din temelii a întregului sistem descentralizat al Ministerului de Finanţe. În plan local, asta înseamnă că Garda Financiară va fi absorbită în aparatul propriu al Finanţelor brăilene, odată cu partea de accize şi operaţiuni vamale.

Avansare spectaculoasă de la comanda Garnizoanei Brăila

Generalul de brigadă Ioniţă Ariton, comandantul Brigăzii 10 Geniu şi al Garnizoanei Brăila, a fost avansat în funcţia de şef al Statului Major al Forţelor Terestre. Surse din cadrul Ministerului Apărării Naţionale ne-au informat că ceremonia oficială de învestire urmează să aibă loc joi, 13 ianuarie. Generalul Ariton este primul ofiţer din cadrul armei geniu care accede la o funcţie atât de înaltă, având mari şanse ca, în viitor, să preia şefia Statului Major General.

Fraţii bebeluşului decedat au fost preluaţi de Protecţia Copilului

Cei trei fraţi ai bebeluşului de o lună, decedat în locuinţa din satul Tătaru, comuna Dudeşti, au fost preluaţi ieri de către o echipă a Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila. Copiii, cu vârste de 2, 5 respectiv 7 ani, au fost internaţi în Spitalul Judeţean, urmând ca după ce starea de sănătate le va permite, să fie mutaţi într-un centru de plasament.


    Vremea azi                         
vremea, vremea inmh, vremea romania            anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite      horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,
Şapte brăileni au fost arestaţi pentru furt calificat

Şapte brăileni, cu vârste cuprinse între 22 şi 45 de ani, au fost arestaţi preventiv după ce poliţişii i-au prins în flangrant delict în timp ce încercau să fure componente de la o staţie de irigat. Al optulea participant la comiterea faptei a primit mandat în lipsă, întrucât se sustrage cercetărilor.

Contrabandist de ţigări urmărit penal

Un brăilean de 58 de ani, care comercializa ţigări de contrabandă, a fost luat la întrebări de oamenii legii. În ziua de 8 ianuarie, în jurul orei 6.30, un echipaj de jandarmi a depistat în Piaţa Halelor un bărbat care oferea spre vânzare, în mod ilegal, pachete cu ţigări.

Pieton accidentat în timp ce traversa strada

O brăileancă în vârstă de 56 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o maşină în timp ce se angajase în traversarea străzii pe la colţul intersecţiei.

Bărbat agresat de doi consăteni

Zilele trecute, la sediul Poliţiei Comunale Viziru s-a prezentat un brăilean din satul Lanurile, comuna Viziru, care a reclamat că, în seara de Crăciun, a fost lovit de S.D. şi S.N., din aceeaşi localitate, în apropierea unui cafe-bar din sat.

sursa: obiectivbr.ro

Udrea a semnat la Braila proiecte in valoare de peste 50 milioane de lei

Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a semnat luni la Braila trei proiecte de dezvoltare prin Programul Operational Regional (POR), in valoare totala de 51 de milioane de lei.

sursa: stirileprotv.ro

Udrea, huiduită la Brăila

Mai mulţi pensionari l-au luat la întrebări şi l-au huiduit ieri pe ministrul dezvoltării şi turismului, Elena Udrea, la Brăila. Potrivit Realitatea TV, oamenii erau supăraţi că li se impozitează pensiile şi că Guvernul nu a dat socoteală pentru banii luaţi de la FMI.

sursa: puterea.ro

Politistii locali din Braila, cu acte in regula

De la 1 ianuarie a intrat in vigoare Legea Politiei Locale. La Braila, Consiliul Local urmeaza a se intruni pentru a parafa noua organigrama a institutiei.

Dascălii fără bani de navetă

Majoritatea primăriilor din judeţul Brăila, s-au achitat de obligaţia de a plăti decontul profesorilor care fac naveta la şcolile din mediul rural. Din declaraţiile liderului de sindicat al învăţământului brăilean au mai rămas doar trei Unităţi Administrativ Teritoriale care mai au de plată.

sursa: arcasu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *