La începutul lunii februarie poliţiştii B.C.C.O. Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au definitivat cercetările şi au sesizat prin rechizitoriu instanţa de judecată cu privire la activitatea infracţională a unei grupări de crimă organizată, specializată în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism.
Gruparea infracţională era formată din cinci orădeni, respectiv H.L., de 30 de ani, H.C.M., de 24 de ani, H.I., de 50 de ani, G.S., de 20 de ani şi B.N., de 17 ani. Aceştia sunt suspectaţi că, la sfârşitul anului 2009, au iniţiat şi constituit un grup de crimă organizată în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism. În acest sens, aceştia au recrutat trei bihorence minore, două de 17 ani şi una de 15 şi, profitând de faptul că fetele aveau diverse dificultăţi materiale şi familiale, le-au exploatat prin practicarea prostituţiei pe o perioadă de aproximativ un an.
În acest context, H.L. şi H.C.M., consuderaţi liderii grupării infracţionale, au închiriat patru apartamente în Municipiul Oradea, în care au fost exploatate, prin practicarea prostituţiei, atât cele trei minore, cât şi alte tinere, contra unor sume de bani cuprinse între 50 şi 200 de lei de persoană. „Clienţii” erau racolaţi prin intermediul unor anunţuri făcute la mica publicitate, prin care erau oferite 10 – 15 numere de telefon de contact.
În urma exploatării sexuale a tinerelor, suspecţii obţineau sume cuprinse între 400 şi 3.000 de lei pe zi.
Activitatea infracţională a fost întreruptă de poliţiştii B.C.C.O. Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, la sfârşitul lunii ianuarie a.c., în urma prinderii în flagrant a membrilor grupării, într-unul dintre apartamentele închiriate, în care un client tocmai „beneficia” de servicii sexuale contra cost. Totodată, poliţiştii B.C.C.O. Oradea au descoperit, în respectivele imobile, 10 telefoane mobile, care erau puse la dispoziţia clienţilor pentru programări, şi diverse obiecte sau accesorii pentru divertismentul erotic.