Executivul a adoptat, în şedinţa de astăzi o Ordonanţă de Urgenţă care introduce obligativitatea contractorilor de a vira subcontractorilor sumele cuvenite acestora în conturi deschise de către subcontractori direct la trezoreria statului, a afirmat astăzi primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de guvern.
„Este un mecanism prin care ajutăm subcontractorii să-şi primească mai repede banii de la contractorii de lucrări, având în vedere că am avut mai multe situaţii în care banii erau primiţi de către contractorii principali, iar subcontractorii rămâneau neplătiţi o perioadă foarte lungă de timp”, a spus primul-ministru.
Noile reglementări stabilesc o ordine a efectuării plăţilor. Astfel, operatorii economici sau alte persoane juridice împuternicite de aceştia vor utiliza sumele încasate în conturile deschise la trezorerie în următoarea ordine: pentru achitarea drepturilor de natură salarială, pentru achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete, pentru plata facturilor către subcontractori, proporţional cu gradul de încasare şi aferente facturilor recunoscute la plată. Sumele rămase disponibile pot fi virate în conturile deschise la instituţiile de credit sau pot fi utilizate pentru efectuarea plăţilor către furnizori sau creditori cu conturi deschise la trezoreria statului sau la instituţiile de credit, cu condiţia ca asupra conturilor respective să nu fi fost înfiinţată poprire prin titluri executorii.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a precizat că o altă noutate adusă de actul normative constă în posibilitatea oferită beneficiarilor de fonduri externe nerambursabile postaderare, alţii decât operatorii economici, să deschidă conturi în trezoria statului pentru gestionarea sumelor provenite atât din credite externe nerambursabile cât şi din sume aferente finanţărilor naţionale.
O altă prevedere a Ordonanţei permite operatorilor economici, beneficiari de fonduri externe nerambursabile postaderare şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri publice să beneficieze de dobândă pentru sumele păstrate în conturi deschise la Trezoreria Statului.
Informaţii de background:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr.201/2003, republicată, reglementează categoriile de operaţiuni derulate prin trezoreria statului şi cadrul legal în care se desfăşoară acestea, posibilităţile de fructificare a disponibilităţilor rămase în soldul contului curent general al trezoreriei statului, dispoziţii referitoare la bugetul de venituri şi cheltuieli al trezoreriei statului.