TITLUL I
Dispozitii generale
ART. 1
Prezenta lege cuprinde dispozitiile pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, denumita in continuare Codul de procedura civila, avand ca principal obiect punerea de acord a legislatiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum si solutionarea conflictului de legi rezultand din intrarea in vigoare a Codului de procedura civila.
ART. 2
Ori de cate ori legi speciale sau complementare Codului de procedura civila fac trimitere la „Codicele de procedura civila” (sau „Codul de procedura civila”), denumit in continuare Codul de procedura civila din 1865, sau la dispozitii abrogate, modificate ori completate prin prezenta lege, trimiterea se considera a fi facuta, atunci cand este cazul, la dispozitiile corespunzatoare care le inlocuiesc.
TITLUL II
Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare
CAP. I
Dispozitii tranzitorii
ART. 3
(1) Dispozitiile Codului de procedura civila se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acestuia in vigoare.
(2) Procesele incepute prin cereri depuse, in conditiile legii, la posta, unitati militare sau locuri de detinere inainte de data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila raman supuse legii vechi, chiar daca sunt inregistrate la instanta dupa aceasta data.
ART. 4
Dispozitiile art. 614 din Codul de procedura civila se aplica numai executarilor silite incepute dupa intrarea in vigoare a Codului de procedura civila.
ART. 5
Dispozitiile Codului de procedura civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotararilor judecatoresti sau altor inscrisuri pronuntate ori, dupa caz, intocmite inainte de intrarea in vigoare a Codului de procedura civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie.
ART. 6
Termenele procedurale prevazute de legile speciale, aflate in curs la data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila, raman supuse legii in vigoare la data la care au inceput sa curga.
CAP. II
Dispozitii de punere in aplicare
ART. 7
(1) Daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de cate ori printr-o lege speciala se prevede ca hotararea judecatoreasca de prima instanta este „definitiva”, de la data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila, aceasta va fi supusa numai apelului la instanta ierarhic superioara.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si in cazul in care printr-o lege speciala se prevede ca hotararea judecatoreasca de prima instanta este „supusa recursului” sau ca „poate fi atacata cu recurs” ori, dupa caz, legea speciala foloseste o alta expresie similara.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) nu se aplica in materie de contencios administrativ si fiscal, inclusiv in materia azilului.
ART. 8
De la data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila, referirile din cuprinsul actelor normative la hotararea judecatoreasca „definitiva si irevocabila” sau, dupa caz, „irevocabila” se vor intelege ca fiind facute la hotararea judecatoreasca „definitiva”.
ART. 9
Daca legea speciala nu cuprinde dispozitii referitoare la procedura de judecata, felul hotararii instantei ori calea de atac si termenul de exercitare a acesteia, se aplica in mod corespunzator prevederile Codului de procedura civila.
ART. 10
Ori de cate ori printr-un act normativ se prevede investirea cu formula executorie a unei hotarari judecatoresti sau a altui inscris, acestea vor fi puse in executare, de la data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila, fara a fi necesara investirea cu formula executorie.
ART. 11
Daca legea speciala prevede obligarea debitorului la plata de daune cominatorii ori, dupa caz, a unei amenzi civile pentru nerespectarea unei obligatii de a face sau de a nu face ce nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul, de la intrarea in vigoare a Codului de procedura civila, se vor putea aplica penalitati in conditiile prevazute la art. 894 din Codul de procedura civila.
ART. 12
(1) Ori de cate ori legea speciala prevede ca cererea de suspendare a executarii silite se solutioneaza de catre presedintele instantei, de la data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila, judecarea acestei cereri se va face de catre un complet al instantei competente potrivit legii.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si cererilor de suspendare a executarii unei hotarari judecatoresti, a unei hotarari pronuntate de un organ cu activitate jurisdictionala sau, dupa caz, a altui titlu executoriu, in cazul in care acestea sunt atacate in justitie.
TITLUL III
Modificarea si completarea unor dispozitii ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila
ART. 13
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) De asemenea, dispozitiile prezentului cod se aplica si in alte materii, in masura in care legile care le reglementeaza nu cuprind dispozitii contrare.”
2. La articolul 2, alineatul (3) se abroga.
3. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 4
Aplicarea prioritara a dreptului Uniunii Europene
In materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplica in mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul partilor.”
4. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 5
Indatoriri privind primirea si solutionarea cererilor
(1) Judecatorii au indatorirea sa primeasca si sa solutioneze orice cerere de competenta instantelor judecatoresti, potrivit legii.
(2) Niciun judecator nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta.
(3) In cazul in care o pricina nu poate fi solutionata nici in baza legii, nici a uzantelor, iar in lipsa acestora din urma, nici in baza dispozitiilor legale privitoare la situatii asemanatoare, ea va trebui judecata in baza principiilor generale ale dreptului, avand in vedere toate circumstantele acesteia si tinand seama de cerintele echitatii.
(4) Este interzis judecatorului sa stabileasca dispozitii general obligatorii prin hotararile pe care le pronunta in cauzele ce ii sunt supuse judecatii.”
5. La articolul 18, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) Cetatenii straini si apatrizii care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin traducator autorizat, daca legea nu prevede altfel.”
6. La articolul 22, dupa alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu urmatorul cuprins:
„(7) Ori de cate ori legea ii rezerva judecatorului puterea de apreciere sau ii cere sa tina seama de toate circumstantele cauzei, judecatorul va tine seama, intre altele, de principiile generale ale dreptului, de cerintele echitatii si de buna-credinta.”
7. La articolul 26, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 26
(1) Legea care guverneaza conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale este cea in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii.”
8. La articolul 28, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 28
(1) Dispozitiile legii de procedura se aplica tuturor proceselor care se judeca de catre instantele romane, sub rezerva unor dispozitii legale contrare.”
9. La articolul 32 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) are capacitate procesuala, in conditiile legii;”.
10. Dupa articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu urmatorul cuprins:
„Art. 35^1
Calitatea procesuala
Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”
11. La articolul 40, alineatul (3) se abroga.
12. La articolul 41 alineatul (1), punctul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„1. cand si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutie in cauza pe care a fost desemnat sa o judece. Punerea in discutia partilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) si (5), nu il face pe judecator incompatibil;”.
13. La articolul 41 alineatul (1), dupa punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu urmatorul cuprins:
„1^1. cand exista imprejurari care fac justificata temerea ca el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor sau afinii lor, dupa caz, au un interes in legatura cu pricina care se judeca;”.
14. La articolul 42, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 42
(1) Inainte de primul termen de judecata grefierul de sedinta va verifica, pe baza dosarului cauzei, daca judecatorul acesteia se afla in vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute la art. 40 si, cand este cazul, va intocmi un referat corespunzator.”
15. Articolul 44 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 44
Invocarea incompatibilitatii absolute
In cazurile prevazute la art. 40, judecatorul nu poate participa la judecata, chiar daca nu s-a abtinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocata in orice stare a pricinii.”
16. La articolul 63, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(4) Incheierea de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie poate fi atacata in termen de 5 zile, care curge de la pronuntare pentru partea prezenta, respectiv de la comunicare pentru partea lipsa. Calea de atac este numai apelul, daca incheierea a fost data in prima instanta, respectiv numai recursul la instanta ierarhic superioara, in cazul in care incheierea a fost pronuntata in apel. Dosarul se inainteaza, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, instantei competente sa solutioneze calea de atac in 24 de ore de la expirarea termenului. Intampinarea nu este obligatorie. Apelul sau, dupa caz, recursul se judeca in termen de cel mult 10 zile de la inregistrare. Judecarea cererii principale se suspenda pana la solutionarea caii de atac exercitate impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie.”
17. La articolul 64, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Intervenientul va prelua procedura in starea in care se afla in momentul admiterii interventiei, dar va putea solicita administrarea de probe prin cererea de interventie sau cel mai tarziu pana la primul termen de judecata ulterior admiterii cererii de interventie. Actele de procedura ulterioare vor fi indeplinite si fata de el.”
18. La articolul 73, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 73
(1) Instanta va comunica celui chemat in garantie cererea si copii de pe inscrisurile ce o insotesc, precum si copii de pe cererea de chemare in judecata, intampinare si de pe inscrisurile de la dosar.”
19. La articolul 76, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 76
(1) Cererea, impreuna cu inscrisurile care o insotesc si o copie de pe cererea de chemare in judecata, de pe intampinare si de pe inscrisurile de la dosar, va fi comunicata celui aratat ca titular al dreptului.”
20. La articolul 78, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 78
(1) Cel introdus in proces va fi citat, odata cu citatia comunicandu-i-se, in copie, si incheierea prevazuta la art. 77 alin. (3), cererea de chemare in judecata, intampinarea, precum si inscrisurile anexate acestora. Prin citatie i se va comunica si termenul pana la care va putea sa arate exceptiile, dovezile si celelalte mijloace de aparare de care intelege sa se foloseasca; termenul nu va putea fi mai lung decat termenul de judecata acordat in cauza.”
21. La articolul 89, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
„(4) Persoanele juridice pot beneficia de facilitati sub forma de reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru actiuni si cereri introduse la instantele judecatoresti, in conditiile legii speciale.”
22. Dupa articolul 89 se introduce un nou articol, articolul 89^1, cu urmatorul cuprins:
„Art. 89^1
Dispozitii speciale
Dispozitiile cuprinse in legi speciale privind scutirea de taxe, tarife, comisioane sau cautiuni pentru cererile, actiunile si orice alte masuri luate in vederea administrarii creantelor fiscale raman aplicabile.”
23. La articolul 92 punctul 1, litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a)cererile date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie, in afara de cazurile in care prin lege se prevede in mod expres altfel;”.
24. La articolul 92 punctul 1, literele b) si c) se abroga.
25. La articolul 92 punctul 1, literele g), j) si l) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„g) cererile referitoare la zidurile si santurile comune, distanta constructiilor si plantatiilor, dreptul de trecere, precum si la orice servituti sau alte limitari ale dreptului de proprietate prevazute de lege, stabilite de parti ori instituite pe cale judecatoreasca;
………………………………………………………………..
j)cererile privind obligatiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante;
………………………………………………………………..
l)orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti;”.
26. La articolul 92, dupa punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu urmatorul cuprins:
„1^1. in prima si ultima instanta, cererile privind creante avand ca obiect plata unei sume de bani de pana la 2.000 lei inclusiv;”.
27. La articolul 93, punctul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„1. in prima instanta, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante;”.
28. La articolul 94, punctul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„1. in prima instanta, cererile in materie de contencios administrativ si fiscal, potrivit legii speciale;”.
29. La articolul 96, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea in vedere accesoriile pretentiei principale, precum dobanzile, penalitatile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadentei, si nici prestatiile periodice ajunse la scadenta in cursul judecatii.”
30. Articolul 106 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 106
Cazul paratului cu domiciliul sau sediul necunoscut
Daca domiciliul sau, dupa caz, sediul paratului este necunoscut, cererea se introduce la instanta in a carei circumscriptie se afla resedinta sau reprezentanta acestuia, iar daca nu are nici resedinta ori reprezentanta cunoscuta, la instanta in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul, sediul, resedinta ori reprezentanta, dupa caz.”
31. Articolul 109 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 109
Cereri indreptate impotriva persoanelor juridice de drept public
Cererile indreptate impotriva statului, autoritatilor si institutiilor centrale sau locale, precum si a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanta de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanta de la sediul paratului.”
32. La articolul 110 se introduce un alineat nou, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
„(2) Daca un parat a fost chemat in judecata numai in scopul sesizarii instantei competente pentru el, oricare dintre parati poate invoca necompetenta la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante.”
33. La articolul 111 alineatul (1), punctul 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„3. instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiei, in cazul cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract;”.
34. Dupa articolul 111 se introduce un nou articol, articolul 111^1, cu urmatorul cuprins:
„Art. 111^1
Cereri in materie de tutela si familie
(1) Daca legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie se solutioneaza de instanta in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana ocrotita.
(2) In cazul cererilor privind autorizarea de catre instanta de tutela si de familie a incheierii unor acte juridice, cand actul juridic a carui autorizare se solicita priveste un imobil, este, de asemenea, competenta si instanta in a carei circumscriptie teritoriala este situat imobilul. In acest caz, instanta de tutela si de familie care a pronuntat hotararea va comunica de indata o copie a acesteia instantei de tutela si de familie in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau resedinta cel ocrotit.”
35. La articolul 112 alineatul (1), punctul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„1. domiciliul sau sediul asiguratului;”.
36. La articolul 112, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmatorul cuprins:
„(2^1) In materia asigurarii obligatorii de raspundere civila, tertul prejudiciat poate introduce actiune directa si la instanta domiciliului sau, dupa caz, a sediului sau.”
37. La articolul 115 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
„(2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe mosteniri deschise succesiv sunt de competenta exclusiva a instantei ultimului domiciliu al oricaruia dintre defuncti.”
Scrie la Contact si comanda textul integral al Legii 76/2012.