Localitatea Buford din Wyoming, „cea mai mică localitate din Statele Unite”, conform singurului său rezident, a fost vândută în întregime, joi, unui vietnamez care doreşte sa rămână anonim.
Douăzeci şi cinci de persoane au participat la licitaţie.
Ultimul rezident al Buford, Don Sammons, în vârstă de 61 de ani, a declarat pentru AFP că un vietnamez a câştigat licitaţia cu suma de 900.000 de dolari.
Echipa naţională de handbal masculin a României s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal din 2011! Chiar dacă au pornit cu şansa a doua după înfrîngerea de săptămîna trecută, de la Bucureşti, 28-32, România a reuşit o victorie de excepţie chiar pe terenul adversarilor, 37-32. Elevii lui Vasile Stîngă au demonstrat că pe teren toţi pornesc cu aceleaşi şanse
Prostii suna la 112, smecherii la Jandarmeria Braila ! Un sef din Jandarmeria Braila se considera mai presus de lege! D-ul in „bermude” cu domiciliul pe str. Carantina, pune pe drumuri „ditamai echipa de zdrahoni jandarmeristi” pentru ca el se crede mai tare decat legea in Romania! Daca nu am fi vazut pe camera de luat vederi de la poarta, „desantul” ce se invartea in jurul portii noastre nici macar nu am fi deschis, deoarece nu aveam de ce!
Vânzarea Cuprumin Abrud a atras, până acum, interesul a 12 firme internaţionale şi locale. Printre primii care au trimis scrisori de intenţie se numără Vimetco, compania mamă a Alro. Cuprumin exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, cel mai mare din Europa.