MAI a lansat campania U.C.R.A.P.

Lansare campanie U.C.R.A.P.

Ministerul Administratiei si Internelor, prin Unitatea Centrala pentru Reforma Administratiei Publice, a lansat astazi, 18 noiembrie 2010, campania de promovare a proiectului „Administratorul Public – factor de succes pentru un management eficient la nivel local”.
Partenerii U.C.R.A.P. în implementarea acestui proiect sunt structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale din România, respectiv Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene din România (UNCJR), Asociatia Municipiilor din România (AMR), Asociatia Oraselor din România (AOR) si Asociatia Comunelor din România (ACoR).
Proiectul este cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational “Dezvoltarea Capacitatii Administrative” 2007–2013. Valoarea totala eligibila este de 2.535.374,00 lei, iar scopul proiectului este dezvoltarea functiei de administrator public la nivelul autoritatilor administratiei publice locale si al asociatiilor de dezvoltare intercomunitara. Proiectul are o durata de 24 luni (18 august 2009 – 18 august 2011) si are drept obiectiv general eficientizarea managementului la nivel local.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
Analiza situatiei actuale privind stadiul de implementare a functiei de administrator public
Cu aceasta ocazie, trebuie evidentiat faptul ca la nivelul lunii martie 2010, cu sprijinul partenerilor implicati în proiect, dar si cu ajutorul institutiilor prefectului, s-a realizat o situatie actualizata a administratorilor publici angajati la nivelul unitatilor administrativ – teritoriale, precum si a posturilor de administrator public cuprinse în organigrama institutiilor de la nivel local.
Astfel, exista un numar de 175 de administratori publici angajati la nivelul judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor din România iar un numar de 245 de unitati administrativ-teritoriale aveau cuprins acest post în organigrama.
În perioada septembrie – noiembrie 2010 se realizeaza un studiu cu privire la stadiul de implementare a functiei de administrator public la nivel local. Astfel, conform raspunsurilor primite la chestionarele adresate celor 175 de unitati administrativ – teritoriale unde erau angajati administratori publici, se înregistreaza urmatoarea situatie:
-un numar de 115 administratori publici angajati;
-un numar de 12 u.a.t. care au renuntat la pozitia de administrator public;
-un numar de 48 u.a.t care nu au raspuns la chestionare.
În ceea ce priveste situatia posturilor de administrator public prevazute în organigrama a 245 de unitati administrativ – teritoriale, în perioada imediat urmatoare, se va derula în cadrul proiectului o activitate care are ca scop actualizarea situatiei mai sus mentionate.
Cresterea gradului de informare a reprezentantilor autoritatilor administratiei publice locale din România asupra conceptului de administrator public (campanie de informare)
Sprijinirea formarii unei retele operationale a administratorilor publici si a dezvoltarii capacitatii acesteia de a contribui la dezvoltarea functiei de administrator public
Evaluarea stadiului de implementare a functiei de administrator public si a rezultatelor obtinute în urma implementarii acestui proiect
Principalele activitati ale proiectului constau în:
Realizarea unui studiu privind stadiul de implementare a functiei de administrator public în vederea definirii nevoilor de sprijin si asistenta, de formare continua si cooperare, cât si pentru identificarea exemplelor relevante pentru promovarea functiei de administrator public.
Realizarea site-ului „Administratorul public” – www.administratorulpublic.ro – va oferi o informare permanenta privind activitatile proiectului, vor fi diseminate materialele produse în cadrul proiectului (studii si analize, manual, chestionare, etc.), va oferi acces la o baza de date privind administratorii publici si la documente privind responsabilitatile si activitatile acestora precum si la o biblioteca de materiale relevante activitatii administratorilor publici: manuale, cercetari, studii de caz, contacte si legaturi catre alte biblioteci si retele profesionale relevante din Europa si din lume, va facilita schimbul de informatii si experienta între administratorii publici.
Elaborarea Manualului administratorului public ca instrument util în implementarea functiei de administrator public la nivel local si în care vor fi prezentate experiente de succes privind implementarea functiei de administrator public din state membre ale Uniunii Europene.
Promovarea conceptului de administrator public prin realizarea unei campanii de informare asupra utilitatii angajarii unui administrator public la nivelul autoritatilor administratiei publice locale din România. Vor fi organizate 10 sesiuni de informare la nivel local.
Organizarea unui Program pilot de instruire, adresat unitatilor administrativ-teritoriale (u.a.t.) care nu au angajat administratori publici dar care sunt interesate de înfiintarea acestei functii.
Initierea cooperarii între administratorii publici în vederea sprijinirii acestora pentru constituirea unei retele operationale, sens în care se va organiza un Forum National al Administratorilor Publici, se vor realiza scurte stagii practice pentru 25 de administratori publici în state membre ale Uniunii Europene.
Informatii de background:
Aspectele care privesc descentralizarea în administratia publica locala prezinta o importanta deosebita pentru buna organizare si functionare a statului. Pe baza principiilor descentralizarii, autonomia unitatilor administrativ – teritoriale este din ce în ce mai bine structurata. Autoritatile locale au sarcina dificila de a gestiona probleme complexe, respectiv sa asigure managementul resurselor financiare si umane, astfel încât utilizarea lor sa corespunda cu nevoile imediate si de perspectiva ale comunitatilor locale si sa presteze servicii publice de cea mai buna calitate.
Ministerul Administratiei si Internelor a propus, ca solutie, introducerea unei noi functii în administratia publica locala, aceea de administrator public, care sa asigure aplicarea principiilor managementului economic prin proiectarea, executarea si urmarirea eficienta a serviciilor publice locale. Confruntarea resurselor financiare, care au de regula un profund caracter limitat, cu nevoile în continua crestere ale cetatenilor pentru servicii publice, a pus autoritatile administratiei publice locale în situatia de a cauta noi alternative de rezolvare a problemelor ivite. În calitatea sa de manager al judetului, orasului sau comunei, administratorul public ar putea fi un catalizator în formularea politicii judetene/locale.
Astfel, functia de administrator public a fost introdusa în Legea nr. 286/2006 care modifica si completeaza Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale. Cadrul legal ofera posibilitatea delegarii anumitor atributii de la primar, respectiv de la presedintele consiliului judetean catre administratorul public, în baza unui contract de management. Datorita autonomiei decizionale de care se bucura autoritatile administratiei publice locale, angajarea unui administrator public are caracter optional. Tot autoritatile administratiei publice locale decid asupra numarului si importantei atributiilor delegate catre acestia.
În perioada 2006-2007, Ministerul Administratiei si Internelor, prin Unitatea Centrala pentru Reforma Administratiei Publice (UCRAP) a initiat si a realizat o serie de actiuni în vederea promovarii functiei de administrator public: elaborarea unei cercetari administrative pentru evaluarea necesitatii si disponibilitatii pentru introducerea functiei de administrator public la nivelul municipiilor (realizata în colaborare cu Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca), initierea unei baze de date privind experientele relevante înregistrate de administratorii publici la nivel national si international, organizarea de seminarii, întâlniri de lucru cu primarii si cu administratorii publici angajati, vizite la unitatile administrativ-teritoriale care au angajat administratori publici si sesiuni de formare pentru administratorii publici.
Ocupatia de administrator public a fost introdusa în Clasificarea Ocupatiilor din România (cod 247008) si a fost reglementata salarizarea persoanelor care ocupa aceasta functie.
Pentru a sprijini autoritatile administratiei publice locale interesate de angajarea de administratori publici, a fost editat „Ghidul administratorului public”.
În urma monitorizarii procesului de angajare a administratorilor publici la nivelul judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor din România, s-a observat o crestere a numarului de administratori publici, respectiv o crestere a numarului de unitati administrativ-teritoriale care au cuprins acest post în organigrama, astfel:
Perioada Numar Administratori publici angajati Numar UAT
cu posturi prevazute în organigrama
octombrie 2006 3 11
mai 2008 57 80
noiembrie 2008 138 232
Pe parcursul anului 2008, UCRAP a facilitat promovarea exemplelor de bune practici înregistrate la nivelul autoritatilor administratiei publice locale în urma angajarii administratorilor publici prin publicarea de articole în mass-media de specialitate (Revista Româna de Administratie Publica Locala).
Una dintre concluziile analizei realizate de UCRAP în anul 2008, cu privire la evaluarea stadiului de implementare a functiei de administrator public la nivel local, arata ca este în continuare nevoie de sprijin si de asistenta pentru promovarea acestui concept si a avantajelor conferite prin angajarea administratorilor publici. Conform recomandarilor administratorilor publici (chestionati în vederea elaborarii analizei) – pentru dezvoltarea functiei de administrator public au fost propuse urmatoarele activitati: formare continua pentru administratorii publici, operationalizarea unei retele a administratorilor publici, organizarea de schimburi de experienta cu administratori publici din state membre ale Uniunii Europene.



Sursa: MAI

19.11.2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *