Potrivit unui proiect legislativ
Mama-purtatoare sau mama surogat este acea femeie care, prin intermediul unui contract, isi da acordul sa duca o sarcina la termen, pentru un cuplu care se confrunta cu probleme de fertilitate. De asemenea, se poate apela la mama-surogat si in situatia in care ambii parteneri sunt fertili dar femeia nu poate duce la termen o sarcina.
In Romania actuala procedura de mama-surogat nu este stabilita prin lege insa datorita deputatului PDL Mihaela Şandru care a venit cu un proiect legislativ lucrurile s-ar putea aranja.
“Proiectul de lege, depus ieri (marţi) la Senat, reglementează situaţia mamelor surogat. Practic, noi vom deveni una dintre ţările cele mai liberale. În momentul de faţă, numai Anglia mai reglementează strict surogatul. El se practică, din păcate, în România şi atunci noi am considerat că decât să fie o activitate ilegală să-i dăm o natură legală”, a declarat, miercuri, deputatul democrat-liberal.
Ea a explicat că una dintre condiţiile în care o femeie poate apela la o mamă surogat este legată de existenţa unor anomalii medicale.
“Mama surogat va trebui să aibă cel puţin un copil propriu pentru a putea preîntâmpina păstrarea eventuală a copilului. De asemenea, dacă este căsătorită, partenerul nu poate să fie donor de celule pentru copilul purtat, deci atât mama surogat, cât şi partenerul acesteia nu pot fi donori pentru copilul rezultat”, a adăugat ea.
Şandru a explicat că anomaliile medicale vor fi stabilite de medicii cu specialitate în Reproducerea Umană Asistată Medical – RUAM.
“Infertilitatea va fi declarată după 12 luni de încercări pe cale naturală sau mama surogat mai poate să intervină în cauze medicale, de exemplu pentru mame care au probleme cardiace sau de diabet sau alte indicaţii medicale foarte clare”, a mai precizat deputatul PDL.
Ea a precizat că în proiectul de lege se prevede că mama surogat nu poate avea o vârstă mai mare de 35 de ani. În schimb, iniţiativa nu reglementează vârsta femeilor care apelează mamele surogat.
“Nu am reglementat vârsta maximă pentru femeile care apelează la mame surogat. Totuşi, pentru a putea beneficia de tehnicile RUAM trebuie să ai maximum 45 de ani”, arată ea.