Până la urmă, cu ce ne-am ales – mai precis ce s-a schimbat în structura de putere a statului român – de pe urma marii aiureli politice începute odată cu suspendarea din funcţie, de către Parlament, a preşedintelui Traian Băsescu, şi încheiată, marţi, prin revenirea acestuia la Cotroceni? Căci de pierdut am pierdut multe şi, nu de puţine ori, am fost pe punctul de a pierde totul.
Sursa: Stiri Buzau