Cele mai profitabile bănci la jumătatea anului 2011
Castigurile bancilor din Romania sunt pe de-o parte pozitive dar si negative, existand un decalaj intre bancile cu profit si cele care inca merg pe pierdere dupa criza declansata in 2008. Sistemul bancar „îşi linge rănile“ după aproape trei ani de criză, rezultatele financiare la jumătatea acestui an indicând că vremurile bune din 2005-2008, când câştigurile ajunseseră şi la 4,4 mld. lei (1 mld. euro), sunt foarte departe în acest moment.
Per total, sistemul bancar a raportat după standarele româneşti de contabilitate în semestrul I 2011 un profit de 144 mil. lei, iar primele zece bănci au avut un câştig de 380 mil. lei. Aceasta înseamnă că piaţa este extrem de divizată, respectiv sunt bănci care raportează rezultate pozitive, în timp ce majoritatea sunt pe pierdere.
BRD, banca preluată de francezii de la SocGen acum 12 ani, conduce clasamentul băncilor cu profit. BRD, care imediat după preluare a intrat într-un proces de restructurare care a ţinut mai mulţi ani, reuşeşte să-şi valorifice cel mai bine activele şi portofoliul de credite deţinut. La jumătatea anului BRD a avut un profit de 282 mil. lei, reprezentând 73% din rezultatul bancar al primelor zece bănci din sistem şi dublu faţă de rezultatul întregului sistem bancar.
BCR, numărul unu din punctul de vedere al activelor, a raportat un profit net de 163 mil. lei la jumătatea anului. UniCredit este pe locul trei, cu 124 mil. lei, urmată de Raiffeisen, cu 103 mil. lei. Americanii de la Citi au intrat pe cinci, cu toate că din punctul de vedere al activelor se află pe locul 15.


