Mugur Isarescu ne va prezenta astazi raportul asupra inflatiei

Mugur Isarescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României va prezenta astazi într-o conferinţă de presă, raportul asupra inflaţiei, consecinţa majorării cotei standard a TVA.

Inflaţia este un dezechilibru care afectează, în proporţii diferite, toate economiile naţionale, şi care poate fi sesizat prin două tendinţe majore, şi anume: creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Se consideră că inflaţia este o stare caracterizată prin creşterea permanentă mai rapidă a volumului puterii de cumparare faţă de volumul bunurilor şi serviciilor, astfel încât din aceasta rezultă creşterea veniturilor şi preţurilor în timp ce valoarea banilor scade.
Măsurarea inflaţiei porneşte, bineînţeles, de la consensul teoretic cu privire la formele de manifestare ale fenomenului, dar realizarea în fapt a acestei intenţii rămâne o problemă complexă. Instrumentul la care se apelează cel mai des în acest scop este indicele general al preţurilor sau indicele sintetic al preţurilor.
Săptămâna trecută un comunicat al BNR prezenta rata anuală a inflaţiei avand o urcare pana la nivelul de 7,96% în luna decembrie 2010, în linie cu prognozele băncii centrale, însă semnificativ peste limita superioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *