Muzeele ascunse ale Galaţiului
Muzeele gălăţene suferă de boala anonimatului. Într-un oraş în care turismul ar putea fi gura de oxigen necesară unei economii precare, instituţiile de cultură care poartă dincolo de timp istoria şi frumuseţea acestor locuri zac ascunse printre bălării.
Blocaj informatic şi trafic „înţepat” la Giurgiuleşti
Deşi problemele informatice nu apar decât în mod excepţional în Punctele de Trecere, servele Frontierei nu pot fi acuzate de sabotaj. În fond, au căzut duminica, nu în zi lucrătoare
Depozite bancare pe plus cu 150 milioane lei!
Chiar dacă Galaţiul ocupă primul loc pe ţară la capitolul datoriilor restante, asta nu înseamnă că toată lumea a dat de fundul sacului. Ba, dacă ar fi să judecăm lucrurile după cum au evoluat depozitele deţinute de gălăţeni la bănci am putea spune că pentru unii perioada „de criză” a fost extrem de profitabilă.
Oţelul şi-a început munca pe 2011 într-o atmosferă incendiară
Niciodată nu s-a mai întâmplat ca echipa-fanion a Galaţiului să revină din vacanţă în prezenţa unui public atât de numeros. Câteva sute de fani de toate vârstele i-au ovaţionat pe roş-alb-albaştri şi le-au cântat „Cine e pe primul loc?”, dând şi cu fumigene în parcarea stadionului „Oţelul”. „E o primire minunată, iată ce se întâmplă când eşti liderul campionatului!”, au comentat cei care conduc Liga I
Vremea azi

Primarul Dumitru Nicolae: „Guvernul e de vină pentru toate scumpirile”!
Cât timp Guvernul va da hotărâri politice pe principiul „nu e primarul nostru, dă-i în cap”, sau „e primarul nostru, ajută-l” nu facem nimic. Au avut impresia că, dacă nu mai primim bani, vom fi dărâmaţi, ei bine, nu! Am făcut rost de bani de la UE: avem ISPA, reparaţii şcoli, investiţii sociale. Am fi pe primele locuri pe ţară la accesarea de fonduri europene. Şi anul acesta va fi la fel, tot pe fonduri europene.
Se suspendă recalcularea pensiilor militarilor şi poliţiştilor
Vineri seară, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins recursul înaintat de Guvern împotriva sentinţei nr. 338/2010 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în 28 septembrie 2010.
Sala Sporturilor va renaşte din ruine
Faptul că în municipiul Galaţi Sala Sporturilor a devenit în ultimii zece ani o paragină nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni, ci un lucru cu care municipiul nostru nu se poate mândri. Nici autorităţile locale şi nici guvernele care s-au aflat la putere în ultimii zece ani nu au reuşit să aloce fonduri pentru construirea unei noi Săli de Sport sau pentru reabilitarea obiectivului care zace de ani buni în paragină. Şi asta chiar dacă Galaţiul a avut în guvernele trecute şi reprezentanţi de seamă ai partidelor care au condus ţara.
Duşmanul din pat: Când dragostea devine ură curată
Femei de la ţară bătute de un concubin sau soţ care îşi beau minţile de sărăcie lucie şi fără sprijin de la propria familie. Cam acesta e tipul de femeie care ajunge destul de des, bătută, pe patul spitalelor gălăţene. Numai că nu întotdeauna doar sărăcia lucie şi beţia reprezintă semnele abuzului. Aşa e şi cazul pe care vi-l povestim azi, cel al unei tinere care vrea să îi păstrăm confidenţialitatea numelui. Ea are acum 24 de ani şi doi copii, de 6 luni şi 3 ani.
Cerealele cu lapte nu slăbesc, ci îngraşă, spun specialiştii
Combinaţia de cereale cu lapte ne poate ajuta, de fapt, să mai punem câteva kilograme pe noi şi nicidecum să le dăm jos, aşa cum spun reclamele, ne atenţionează medicii. Mai mult, ei îi sfătuiesc pe părinţi să nu-şi facă un obicei din a le da copiilor cereale învelite în ciocolată sau miere.
Protest cu bani mărunţi, doliu şi scandal
Câteva zeci de şoferi supăraţi pe preţul din ce în ce mai mare al carburanţilor au protestat „la pompă”, îngreunând parţial activitatea unei staţii de benzină din zona Falezei. Şoferii au plătit cu mărunţiş cei maxim 1-2 litri de benzină pe care şi-i cumpărau. Maşinile ce au participat la acţiune aveau în parbriz un afiş în care se cerea ca preţul benzinei să fie corelat cu salariul din România, nu cu cel din… America. În plus, maşinile mai aveau şi doliu.