Nebunia salariilor la Spitalul de Psihiatrie

“Nebunia” salariilor la Spitalul de Psihiatrie

Peste 130 milioane lei vechi, acesta este venitul net încasat de un manager de spital în luna aprilie, la Braila. Este vorba despre Spitalul de Psihiatrie “Sf. Pantelimon”, iar salariul norocosului bugetar este de trei ori indemnizatia primarului municipiului, fapt remarcat de altfel si de acesta. Fabuloasa suma de 13.305 lei afisata pe site-ul spitalului ca venit net realizat în luna aprilie de catre manager a fost încasata de fostul director, Florentin Craciun, al carui mandat a expirat si a fost înlocuit în functie, la începutul lunii mai, de Violeta Vasile. “Am vazut ce salariu are directoarea de acolo, e de 3 ori indemnizatia primarului. Oricum, în anumite locuri, nu numai aici, s-a ajuns la tot felul de sume speculându-se tot felul de sporuri. Dar, ma rog, în cazul de fata, ea a preluat salariul fostului director, deci nu e musai vina ei. Cât priveste competenta ei, când vom prelua spitalul vom analiza si posibilitatea schimbarii conducerii, dar deocamdata e prea devreme. Tot ce stiu e ca spitalul mergea relativ bine în perioada fostei conduceri”, a declarat Aurel Simionescu, primarul municipiului.

sursa: obiectivbr.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *