Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, 29.12.2009, la propunerea Ministerului Justiţiei, Ordonanţa de Urgenţă privind activitatea de înregistrare a cererilor la Registrul Comerţului.
„Prin decizia pe care am luat-o astăzi, competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în Registrul Comerţului, se va exercita de către directorul oficiului Registrului Comerţului de pe lângă tribunal, sau la persoana desemnată de directorul Oficiului Comerţului”, a declarat primul-ministru Emil Boc.
Premierul a arătat că măsura a fost adoptată pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, în prezent, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pe rolul acestei instituţii existând foarte multe solicitări ale agenţilor economici care nu pot fi rezolvate, din cauza limitării numărului de dosare.
“Un alt scop al ordonanţei este acela de a degreva judecătorii de activităţi administrative, solicitare mai veche a acestora”, a declarat, la rândul său, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
În următoarele luni, va fi elaborat un nou cadru de reglementare al activităţii de înregistrare în Registrul Comerţului, menţinându-se controlul administrativ de legalitate la nivelul oficiilor Registrului Comerţului, dar instituindu-se competenţa de efectuare a acestuia pentru un nou corp profesional, respectiv registratorii comerciali.
Soluţia legislativă menţionată mai sus a fost propusă Guvernului încă din luna octombrie, însă aceasta nu a putut fi aprobată după adoptarea de către Parlament a moţiunii de cenzură. Ulterior, Ministerul Justiţiei a solicitat Parlamentului să preia propunerea respectivă sub forma unei iniţiative legislative însă nici această soluţie nu a fost acceptată.
La sfârşitul lunii decembrie 2009, la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti erau peste 16.500 de cereri pentru care termenele de soluţionare au fost stabilite începând din februarie 2010 şi până în februarie 2011, în cazul modificărilor actelor constitutive.