Ordin 874/2012 pentru aprobarea modelului, continutului, modalitătii de depunere şi de gestionare a „Declaratiei privind venitul asigurat la sistemul public de pensii“.
In temeiul art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 9 alin. (4) din Statutul Casei Nationale de Pensii Publice, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 118/2012, al art. 296^22 si art. 296^25 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare,
presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si presedintele Casei Nationale de Pensii Publice emit urmatorul ordin:
ART. 1
Se aproba modelul si continutul formularului „Declaratie privind venitul asigurat la sistemul public de pensii„, cod 14.13.03.03, prevazut in anexa nr. 1.
ART. 2
Pentru anul 2012, declaratia prevazuta la art. 1 se depune de persoanele prevazute la art. 296^21 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, numai in situatia in care se incadreaza in una dintre aceste categorii, incepand cu data de 1 iulie 2012.
ART. 3
Formularul prevazut la art. 1 se completeaza si se depune conform instructiunilor prevazute in anexa nr. 2.
ART. 4
Instructiunile de gestionare a formularului prevazut la art. 1 sunt prevazute in anexa nr. 3.
ART. 5
Caracteristicile de tiparire, modul de difuzare, de utilizare si de pastrare a formularului prevazut la art. 1 sunt stabilite in anexa nr. 4.
ART. 6
Referirile la Codul fiscal din prezentul ordin reprezinta trimiteri la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 7
Anexele nr. 1-4 fac parte integranta din prezentul ordin.
ART. 8
Directia generala proceduri pentru administrarea veniturilor, Directia generala de tehnologia informatiei, directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Casa Nationala de Pensii Publice, precum si unitatile subordonate ale acesteia vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 9
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si se aplica incepand cu data de 1 iulie 2012.